Ştiri interne
1567

Activitate Pro Vita la Centrul Instructiv al Ministerului Justiției

Vineri, 16 martie, în cadrul lunii Pentru Viață a avut loc un seminar cu tineri angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare din cadrul Ministerului Justiției. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Centrului Instructiv al Departamentului și i-a avut drept invitați pe prot. Octavian Moșin, președintele Asociației Studenților Creștini Ortodocși, precum și pe dra Nadejda Usatîi, liderul Asociației […]

Poezie creştină
4114

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,  Sunt întristări ce fericesc,  Sunt zile fără de lumină  Şi nopţi adânci ce strălucesc. Sunt adevăruri ce doboară  Şi sunt minciuni care ridică,  Sunt împăraţi, atotputernici Ce însă tremură de frică. Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,  Dar când s-au stins parcă n-au fost,  Palate care nu pot ţine  Cât o cocioabă […]

Comentariile zilei
3093

Frații Vladimir și Leonid Derevenco, medici basarabeni de talie mondială

Originari dintr-o familie de viță nobilă din satul Putinești, jud. Soroca, frații Vladimir și Leonid Derevenco aveau studii temeinice în domeniul medicinii. Vladimir Derevenco a fost medic militar, “leib-medic” al familiei împăratului rus, Nicolai al II-lea, apoi profesor universitar. În perioada stalinistă a fost supus represiunilor fiind  judecat din cauza “concepțiilor monarhiste”. După eliberarea din […]

Sfaturi duhovnicești
6118

Nu mergem la biserică pentru preot, ci pentru Dumnezeu!

Acum câteva zile o doamnă făcea o afirmație măgulitoare la adresa mea, de genul că “ar veni la biserica unde slujesc, dar din păcate nu poate ajunge..”, și altele ca acestea. Atunci un domn i-a răspuns frumos într-un comentariu: “Nu mergem la biserică PENTRU PREOT, CI PENTRU DUMNEZEU”! Și avea dreptate. Creștinul neînduhovnicit are nevoie […]

Comentariile zilei
Ştiri interne
1908

PS Siluan: „Numai prin pocăință deasă devenim conștienți de propria responsabilitate și slujire!” Episcopul de Orhei a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, înconjurat de slujitorii Vicariatului de Orhei

Vineri în săptămâna a IV-a din Post, 3/16 martie 2018, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală”, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite împreunată cu vecernia, înconjurat […]

Societate
Educația creștină
12315

M-am smintit la Sfântul Munte

M-am întâlnit de curând cu un monah, un cunoscut mai vechi călugărit la vârsta de 50 de ani după ce și-a pierdut soția în urma unei boli necruțătoare. Acum se apropie de 70 de ani și este foarte râvnitor. – Cum sunteți, părinte Dumitru? – Cum să fiu? Bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit […]

Ştiri interne
1586

Episcopul Ioan al Sorocii a vizitat Arhiepiscopia Tomisului

La data de 14 martie curent, Preasfințitul Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a întreprins o vizită în Arhiepiscopia Tomisului. Ierarhul a fost însoțit de către protoiereul mitrofor Nicolae Craveț, protopop de Soroca și secretar al Vicariatului, protoiereul Vadim Zlotea și protoiereul Vadim Patrinica. Arhiereul vicar a vizitat […]

Sfaturi duhovnicești
11856

În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi

În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică […]