Ştiri interne
Sfaturi duhovnicești
2892

„Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele”

„Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele”. Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, dansuri şi […]

Sfaturi duhovnicești
2784

Omul poate deveni bun sau rău în funcție de felul în care-și va folosi puterile sufletului

Eu văd patimile ca pe niște puteri ale sufletului. Dumnezeu nu dă slăbiciuni, ci puteri. Însă atunci când nu valorificăm aceste puteri pentru săvârșirea binelui, vine aghiuță, le exploatează și ele devin patimi, iar apoi cârtim și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Pe când, dacă le-am valorifica întorcându-le împotriva răului, ne-ar ajuta în nevoința duhovnicească. Mânia, de […]

Ştiri interne
1500

Zi de sărbătoare la Biblioteca Publică Raională „D. Cantemir”, mun. Ungheni

Joi, 1 martie 2018, odată cu sosirea calindaristică a primăverii, pentru Biblioteca Publică Raională „D. Cantemir” a fost o zi semnificativă, deschizându-și din nou ușile pentru iubitorii de carte, întrucât pentru o scurtă perioadă de timp a fost închisă, deoarece s-au săvârșit atât la nivelul întâi, cât și la nivelul doi, lucrări de reparație. Cu […]

Sfaturi duhovnicești
3815

Crucea ne învață că din orice cădere există și ridicare, totul depinde de noi!

Crucea ne însoţeşte în toată viaţa noastră, de la botez până la mormânt, când ne odihnim întru nădejdea Învierii sub umbra crucii. Crucea are multe semnificaţii în viaţa creştinului. Neputinţele şi necazurile din viaţa unui om sunt crucea pe care o poartă pe drumul vieţii. Pentru cineva crucea poate să însemne lipsa sănătăţii, faptul că […]

Ştiri interne
1464

A trecut la Domnul protoiereul Victor Svistun

Protoiereul Victor Svistun, parohul bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Cobani, raionul Glodeni a trecut în veșnicie, azi, 4 martie 2018. Exprimăm profunde sentimente de compasiune şi condoleanţe doamnei preotese Eufrosinia și întregii familii, fiilor și fiicelor duhovnicești ai părintelui. Trupul neînsuflețit va fi înmormântat în curtea bisericii, marți 6 martie curent. Dumnezeu să-l ierte […]

Ştiri interne
3339

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite…” Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite; Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne; Iisuse, sprijinitorul și întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toți, întărește-ne pe noi, robii Tăi…”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi). Serviciul divin arhieresc […]

Ştiri interne
2532

A trecut la Domnul protoiereul mitrofor Nicolae Panas

În această dimineaţă, 5 martie 2018, a trecut la cele veşnice părintele protoiereu mitrofor Nicolae Panas, clericul bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Soroca. ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe: Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a părintelui Nicolae Panas, de la biserica „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca. În aceste […]