Ştiri interne
1565

Adunarea preoților Vicariatului de Soroca

Luni, 19 martie curent, biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru ” din municipiul Soroca a găzduit adunarea preoților Vicariatului de Soroca. În debutul ședinței slujitorii au cântat Veșnică pomenire adormitului protoiereu mitrofor Nicolae PANAS, trecut de curând la cele veșnice. Apoi episcopul Ioan a anunțat ordinea de zi a întrunirii. În fața celor prezenți a vorbit […]

Sfaturi duhovnicești
4040

Dragostea – condiţia principală a celor ce postesc

Postul, ca orice înfrânare de la cele ale lumii acesteia, de la cele ale vieţii biologice, este parte dintr-o nevoinţă omenească prin care micşorăm puţin părtăşia noastră cu materia, cu biologia. E o taină în om, unde, împuţinându-se puterea acestei biologii grosolane, se poate da mai mult liber-frâu duhului să-şi exprime ale sale. Dacă vreţi, […]

Sfaturi duhovnicești
2232

Slujba Pasiei oficiată în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

Postul Mare este perioada liturgică în care creştinii sunt chemaţi să se apropie mai mult de Dumnezeu, cugetând la Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, conştientizând propria păcătoşenie. Astfel, potrivit indicaţilor tipiconale în seara zilei de duminică, 18 martie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit slujba Pasiei în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Slujba […]

Sfaturi duhovnicești
Educația creștină
3397

Darwin: Teorii ca ale mele și ca ale altora au mai fost și vor mai fi

De la facerea lumii au trecut mai bine de 7.000 de ani, cum explicăm totuși existența dinozaurilor sau a erelor glaciare? Savanții adevărați se ocupă cu altceva, nu cu ere și cu miliarde de ani. Observați că știința merge pe o teorie și deodată sare – cum sărea acul de la picup -la altă teorie. […]

Sfaturi duhovnicești
2760

Fiți blânzi! Cereți de la Domnul întotdeauna acest dar…

Blândețea transformă orice învinuire neîntemeiată în arvună a fericirii viitoare. Fiți blânzi! Și de la Domnul cereți întotdeauna acest dar. Cu el nu veți simți nici o durere. Veți primi totul ca pe ceva îmbucurător și prielnic. Aici puterea lui Dumnezeu constă în mersul pașnic pe calea acestei vieți, care aproape întotdeauna este strâmbă. Pe […]

Sfaturi duhovnicești
4107

De tine depinde ca mintea ta să fie liniştită

Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare mo­ment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă. Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerce­ta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua. Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci şi el […]

Sfaturi duhovnicești