Sfaturi duhovnicești
3457

Mai presus de toate, să ne străduim să ne păzim şi să ne păstrăm mintea curată

Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce […]

Sfaturi duhovnicești
4392

Să-L mai lăsăm pe Dumnezeu să lucreze…

Care sun mijloacele prin care reuşim să nu risipim şi să păstrăm comuniunea cu Dumnezeu ? Exprimarea aceasta tehnicistă: „Care sunt mijloacele?” mă duce la gândul că de fapt nu prea avem mijloace. Mijlocul prin care putem să rămânem împreună şi să păstrăm legătura cu Dumnezeu este darul lui Dumnezeu către noi. Mă întorc la […]

Credință și medicină
4685

Rugăciunea vindecă – confirmări științifice

Oamenii de ştiinţă ruşi au dovedit experimental proprietăţile miraculoase ale semnului crucii şi ale rugăciunii. „O rugăciune este un remediu puternic””, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată […]

Sfaturi duhovnicești
7436

Sfintele Taine şi o poveste adevărată din zilele noastre

Există astăzi în rândul unor credincioşi o teamă că împărtăşirea din acelaşi potir cu Sfintele Taine ale lui Hristos ar putea fi un „procedeu neigienic”, care să ducă la contractarea sau chiar răspândirea unor boli. Aceasta este o frică lipsită de evlavie, cu totul alta decât „frica lui Dumnezeu” cu care îi cheamă preotul pe […]

Citate ortodoxe
11722

Nu mă judeca, pentru că tu nu ai dus durerea mea

Nu mă răni, pentru că deja a făcut-o serios viața. Nu mă judeca, pentru că tu nu ai dus durerea mea. Nu arunca vina pe mine, când deja lupt pentru a o duce pe a mea. Nu mă îngreuna cu cuvinte amare, când am bolovani pe umeri. Atinge-mă cu o mângâiere, când mă vezi tremurànd. […]

Sfaturi duhovnicești
5160

Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat

Urâtă şi necurată patimă! Toate relele pescuiesc în balta aceasta! Să nu audă Dumnezeu de omul mândru! Îi ia darul întreg, ca să se poticnească, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura. Îl părăseşte, devine o mare urâciune; îi ia gustul frumosului, îl lasă rătăcit şi haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, […]

Ştiri interne
1381

Aripile care îi vor duce spre cer pe elevii satului Pârliţa

Astăzi, 12 martie 2018, cu binecuvântarea Preasfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, Gajim Ioan, a fost prezent în mijlocul elevilor Gimnaziului ,,Ion Vatamanu” din satul Pârliţa. La această Întâlnire, elevii l-au avut în mijlocul lor şi pe clericul catedralei „Sf. Bnc. Mare Knz. Alexandru Nevski”, preotul Nicolai Boian. De-a lungul anului, […]

Familia
6530

Ce trebuie să facă soţii ca să aibă copii buni şi sănătoşi?

Părinţii, dacă doresc să aibă copii buni, înţelepţi şi sănătoşi, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioşi, ascultători de Biserică şi plini de frica lui Dumnezeu. Căci copiii sunt de fapt „copii” ale părinţilor lor. Ce văd şi ce aud în casă de la părinţi, aceea fac. Educaţia copiilor începe chiar din ziua […]