Odată, un preot a avut o vedenie în timp ce slujea Sf. Liturghie. Biserica era plină de credincioși. Vede o mulțime de trupuri fără capete, iar în alt loc câteva capete fără trupuri. Neînțelegând el această vedenie, apare un înger al Domnului care îi tâlcuiește înțelesul ei. Astfel, îngerul îi spune că acei oameni pe care-i văzuse fără capete, sunt credincioșii care au venit cu trupul la Biserică, dar mintea lor nu este deloc atentă la Sf. Liturghie, ei sunt departe cu gândul, ajungând până la celălalt colț al lumii și înapoi. Iar acele capete fără trupuri, sunt creștinii care deși nu au putut veni la Biserică din binecuvântate pricini, sunt grav bolnavi sau îngrijesc de bolnavi… dar cu toate acestea mintea lor este ațintită la rugăciune, și ei participă cu duhul la Sf. Liturghie. Aceștia sunt cu adevărat prezenți în Biserică.
Tot așa, un creștin se ruga de ani de zile lui Dumnezeu, însă citea rugăciunile ca pe niște poezii, făcea totul de formă, el netrăind deloc rugăciunea. Odată, fiind în grea încercare, a strigat cu glas tare către Dumnezeu, zicând din adâncul sufletului: „Dumnezeul meu, nu mă lăsa!” Iar Dumnezeu nu a întârziat întru chemarea Sa, și îi răspunde cu blândețe: „Aici sunt, copilul Meu!” „Doamne, dar eu Te rog de atâta vreme, iar Tu abia acum m-ai auzit?” „O, fiule, de 7 ani te rogi, dar Eu abia acum te-am auzit, pentru că acum M-ai strigat cu adevărat. Cum era să te aud Eu, când tu însuți nu te auzeai?”
Cu adevărat așa este, o, fraților, căci Dumnezeu vrea să ne rugăm Lui cu inima, cu mintea și cu sufletul, nu zicând multe rugăciuni cu gura, dar fără să fie trăite. Un munte de rugăciuni nu face cât un suspin adânc din inimă, un gând curat către Dumnezeu, fie el și de căință. Așa să-L strigăm pe Dumnezeu, ca un prunc care a pierdut pe mama lui, plânge și strigă cu toată forța sufletului lui: „Mamă, unde ești? Ajută-mă!”
sursa luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com
