De ce-i amară pocăința?

2977

Сând ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.

Un sfânt spunea că mierea este dulce limbii, dar dacă limba are vreo rană, în loc să simtă dulceață, va simți durere. La fel se întâmplă și cu pocăința. Când ne vedem propria sărăcie, ne tânguim din pricina ei, până când tânguirea noastră se preface în lacrimi de iubire pentru acest minunat Dumnezeu al nostru.

Din Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, 2014, p. 138


Articole postate de același autor
2689

Uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…

Ci, o, Doamne, uneori ai o cumplită încredinţare, ca o telegramă cu veşti întunecate pe care o primeşti fiind pe front şi luptându-te cu duşmanul ce te atacă de pe uscat şi din aer, cu foc de artilerie şi cu aviaţia de vânătoare. Deodată, se poate întâmpla să înţelegi că ai tăi, cărora le trimiţi […]


Foto