Pentru aceştia ne ţine pe noi Dumnezeu!

3814

Era într-o seară de iarnă. Ca de obicei, după şi-a terminat pravila, părintele Cleopa a plecat de la chilie în sala alăturată, unde primea pe toţi cei care doreau să-l vadă, să-l asculte predicând şi sfătuind.

La sfîrşitul discuţiilor unii doreau o binecuvântare, alţii să lase un pomelnic, alţii să-i ceară un sfat în problemele lor personale. Dar un gest al unei bătrâne de peste 80 de ani l-a impresionat atât de pe părintele, încît de multe ori îl amintea la toți de faţă.

Această femeie era foarte săracă, dar milostivă şi neavând ce să aducă la mănăstire a adus doi știuleți de porumb şi i-a spus părintelui Cleopa:

– Părinte, sunt săracă şi nu am avut ce să vă aduc. Da’ v-am adus doi ştiuleţi de porumbi, aveţi ceva găini şi o să-l daţi lor.

– Lasă, mamă, aceşti doi păpuşoi fac lui Dumnezeu mai mult decât milioane de lei! Ai văzut în Evanghelie ce spune de cei doi bani ai văduvei!

Când a venit la masă părintele Cleopa ne-a spus:

– Vedeţi, pentru aceştia ne ţine pe noi Dumnezeu! Oameni simpli, da’ curaţi! Oricât ar fi de sărac, el vrea să aducă ceva din căsuţa lui la mănăstire, cât de puţin. Noi avem de toate, da’ ei vor să ne aduca nouă. Pentru ei, ne ţine pe noi Dumnezeu!

Extras din Părintele Cleopa, Mânca-v-ar Raiul, Tipografia Multiprint, Iași, 2002, p. 138


Articole Asemănătoare
3977

Colierul de iubire

Era prima aniversare a căsătoriei lor. Fotis voia să-i facă un cadou de valoare soţiei sale. S-a gândit însă să-i dea Ellisei libertatea de a alege. – Iubirea ta mă emoţionează mult, i-a zis Ellisa soţului ei. Îţi mulţumesc pentru că îmi dai dreptul de a alege. Aş vrea să mergem acum la magazin. – […]

Articole postate de același autor
1592

Circulară preoților despre folosul și importanța spovedaniei

Dacă vom cerceta scrierile Sfinților Părinți despre pocăință, vom observa că toți menționează importanță spovedaniei numind-o cheie a mîntuirii. Citind Patericul cît și alte cărți cu relatări de viețuire adevărat creștină, vom întîlni nenumărate cazuri, unde se punea mare accent pe spovedirea zilnică a faptelor și a gîndurilor rele, iar prin aceasta se vede că […]