Actualitate

S-a cam părăsit rânduiala aceasta de rugăciune!

95

 

Datoria aceasta de a te ruga dimineața și seara trebuie împlinită! Lipsa acestei rugăciuni înseamnă absentare de la-mplinirea unei datorii. Dimineața, cât ai fi de grăbit, trebuie să-ți găsești puțin timp să te rogi!

Cinci-zece minute dimineața, cinci-zece minute seara, cu conștiința că stai în fața lui Dumnezeu, este o chestiune care trebuie neapărat împlinită; apoi, rugăciunea de la masă este o deprindere cu care unii dintre noi ne-am pomenit în viața aceasta și pe care o-mplinim cu bucurie și pe care ar trebui s-o-mplinească toți credincioșii. S-a cam părăsit rânduiala aceasta de rugăciune! 

Unii se închină cu semnul crucii și apoi se apucă de mâncare; nu-i destul! Măcar Tatăl nostru, așa cum am pomenit noi în copilărie, trebuie să-l spunem înainte de a ne apuca să mâncăm.

Din Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 33


Articole Asemănătoare
235

Cine se roagă numai din carte, acela nu se roagă

Fiind întrebat care trebuie să fie virtuţile unui călugăr, Părintele Iachint a zis: – Smerenia. Smerenia este virtutea din care se nasc toate virtuţile. Dacă ai smerenie, ai temelia vieţii duhovniceşti. Fără smerenie nu poţi să zideşti. Rugăciunea, dacă este aşezată pe smerenie şi izvorăşte din smerenie, atunci curge, cântă inima. Dar dacă nu este aşezată pe […]

Articole postate de același autor
2099

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Slujirea diaconilor în trecut şi în prezent

Întrebare: Este permis ca diaconii să meargă cu icoana Naşterii Domnului sau să stropească cu Agheasmă casele oamenilor la Bobotează? De exemplu, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi diaconii (având orarul pus cruciş direct peste dulamă), miruiesc pelerinii care vin la moaştele Sfintei Parascheva. Este admisă această practică? Ce învaţă Biserica despre aceasta? Răspuns: Întrebarea este foarte complexă, […]