Patriarhul Serbiei Pavle şi “reglarea conturilor”

3534
 

Patriarhul ştia să facă multe treburi. Prin mănăstiri a deprins să coasă, să cârpească, să spele, să confecţioneze şi să repare încălţămintea, să lucreze pământul, să altoiască pomi, să lege şi să ferece cărţile, să repare clădiri şi diferite aparate şi anexe… Părintele patriarh din fire era un om harnic. Tot timpul lucra câte ceva.

– “Şi când venea aici la mine în birou, dacă observă că ceva nu funcţionează cum ar trebui, dacă vedea că uşa nu se închide bine, că undeva pătrunde ploaia, că lumina se întrerupe… el însuşi stabilea unde-i defectul, apoi zicea: Haide să reparăm asta!…” – povestea secretarul Sinodului BOS şi citeţul Sfinţiei Sale, Gradimir Stanic.

– “Dânsul se comporta peste tot ca un bun gospodar, nu numai aici la Patriarhie, ci şi în oricare mănăstire şi oricare biserică, oriunde s-ar afla…”. La mănăstirea “Blagoveştenie” din regiunea Ovcarsko-Kablarska, în care a fost călugărit, şi unde în calitate de patriarh, se ducea aproape în fiecare vară pentru câteva zile, pe când venea vremea să se întoarcă la Belgrad, chema pe egumenul Georgije pentru “a se socoti”:

– “Părinte Georgije, iată am petrecut cu voi aceste câteva zile. Toate, slavă lui Dumnezeu, au fost bune. Am locuit aici, am mâncat dimineaţa, am mâncat la prânz, iar toate astea costă, nu-i aşa?”.

– “Păi, aşa e, Sfinţia Voastră…”.

– “Dar şi eu v-am ajutat cu câte-ceva. Nu-i aşa, părinte Georgije?”.

– “Aşa e, Sfinţia Voastră, ne-aţi ajutat mult, de parca aţi fi venit aici să lucraţi, nu să vă odihniţi…”.

– “Păi să ne socotim: ţi-am reparat jgheabul, fereastra, robinetul, broasca de la uşă, ţi-am curăţat şi am proptit viţa de vie, am pingelit încălţămintea… Când

le punem toate la socoteală, părinte Georgije, rezultă că voi trebuie să-mi plătiţi ceva mie!

prelucrare dupa sursa laurentiudumitru.ro


Articole postate de același autor
1922

Decoraţii şi recunoştinţă pentru un grup de slujitori din Protopopiatul Anenii Noi

Marți, 26 aprilie, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la reședința mitropolitană pe Protopopul de Anenii Noi, Prot. Igor Chelea, însoțit de un grup de preoți din acest protopopiat. Către mărita sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, pentru activitate sârguincioasă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, Ierarhul a decorat în paraclisul mitropolitan mai mulți […]