Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

2104

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, astăzi, 1 Iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a adresat copiilor un mesaj de îndemn și de felicitare, menționând că: evenimentul de astăzi este un moment de aprofundare a importanței pe care o au copii pentru viitorul societății noastre, dar și a responsabilității pe care noi, cei maturi, o avem față de cei mai mici ai noștri.

Vlădica Vladimir a îndemnat pe copii ca, în drumul lor spre maturitate, să protejeze frumusețea inocenței și încrederea în mereu mai binele lumii noastre neuitând de rugăciune și de respectul față de familie.

Adresându-se și părinților, Înaltpreasfinția Sa le-a cerut să îi înconjoare mereu cu grijă pe copii, călăuzindu-i pe drumul binelui, adevărului, frumosului și al iubirii. Or, a-i crește în respect față de valorile credinței și Bisericii strămoșești, este un act de zidire sufletească și de laudă adusă Dătătorului tuturor bunătăților.

Adresăm felicitări și îndemnuri de încurajare și de susținere pentru toate familiile creștine, dar mai ales pentru familiile care au mulţi copii. Totodată ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi părinţii şi pe toţi copiii, să le dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi fericiţi ani!

Ziua Internațională a Copilului a fost instituită în anul 1925, la Geneva, în cadrul Conferinței Mondiale pentru bunăstarea copilului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
1081

Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie din a treia zi de Învierea Domnului la biserica Sf.Mucenic Dumitru in cartierul Beresti

Pe  30 aprilie 2019, majoritatea clericilor şi diaconilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, s-au adunat astăzi, în biserica ,,Sf.Mucenic Dumitru” in cartierul Beresti  din orașul Ungheni pentru a coliturghisi alături de Stăpânul lor,Preasfinţitul Ierarh PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat călduros de un sobor de preoti și credincioşi veniţi la […]