Pentru ca ascultarea şi supunerea să aducă pace, armonie şi fericire între oameni, e absolut necesar ca stăpânul casei, proiestosul bisericii sau împăratul vreunei cetăţi să asculte ei mai întâi de Dumnezeu şi să se supună întru totul voii Celui Atotputernic şi apoi să comande, potrivit poruncilor Domnului din cer.
Mândria este mama nesupunerii iar smerenia este izvorul ascultării. Până şi împăraţii care au prigonit pe creştini din mândrie nu voiau să se supună lui Iisus cel Răstignit, iar Sfântul Constantin cel Mare din smerenie a ascultat de poruncile Mântuitorului.
De aceea, mai întâi de toate, trebuie să ne sfărâmăm mândria şi să căutăm smerenia cu care putem birui toate uneltirile diavolului. Un bătrân de demult a zis odată: „Voiesc să fiu biruit şi să am smerenie decât să fiu biruitor şi să am mândrie”.
Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic şi iată că l-a întâmpinat pre el diavolul pe cale cu secera şi, vrând să-l lovească, n-a putut. Şi i-a zis lui: «Multă silă am eu de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Căci iată, orice faci, şi eu fac. Tu posteşti; dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruieşti»; i-a zis lui Avva Macarie: «Care este?» Iar el a zis: «Smerenia ta, şi pentru aceasta nu pot asupra ta».
(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 112-113)
