Actualitate

Ierusalim: La pogorârea Sfintei Lumini vor putea participa peste 2.000 persoane

1556

Se aşteaptă ca slujbele din Săptămâna Mare, respectiv Sfânta Liturghie din noaptea Sfintelor Paşti (de la Biserica Sf. Mormânt – n.r.) să fie săvârşite cu accesul a 2.000-2.500 de credincioşi, cu respectarea unor norme de minimă distanţare şi prezentarea certificatului care atestă vaccinarea împotriva coronavirusului, a declarat pentru Ziarul Lumina părintele Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Procedurile privind organizarea slujbelor specifice acestei perioade, mai ales a Ritualului pogorârii Luminii Sfinte şi a Sfintei Liturghii din noaptea de Paşti, încă nu sunt stabilite.

Există consultări în acest sens cu autorităţile civile, în special cu poliţia vechii cetăţi, a precizat Pr. Teofil, care a amintit că în Israel se înregistrează  o relaxare a restricţiilor sanitare, pe fondul diminuării semnificative a numărului de bolnavi de COVID-19. Astfel, ceremoniile religioase se vor desfăşura într-un ritm normal.

Subiectul măsurilor administrative a fost abordat în cadrul întâlnirii pe care părintele Teofil Anăstăsoaie a avut-o cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a fost primit marţi, 13 aprilie, la Reşedinţa Patriarhală.

Clericul a transmis Preafericirii Sale un mesaj de felicitare şi i-a oferit în dar o icoană cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual, Sfântul Mucenic Teofil din Sevastia Armeniei.

Totodată, au fost purtate discuţii şi pe tema pelerinajelor, care urmează a fi reluate, cu unele restricţii sanitare, din această vară.

 

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor