„Le-ai spovedit pe acestea de cel puțin douăzeci de ori. Ce rost mai are să le tot repeți din nou și din nou?”

357

Ştiți, este o veche povestioară rusească despre o doamnă bătrână care se spovedea la același preot an de an și spunea de fiecare dată păcatele pe care le făcuse din tinerețe. Și într-o zi preotul i-a zis: „Ascultă, le-ai spovedit pe acestea de cel puțin douăzeci de ori. Ce rost mai are să le tot repeți din nou și din nou?”. Iar bătrâna a spus: „O, părinte, cât de dulce este amintirea lor...”. Ei bine, dacă vezi că un păcat sau altul îți strârnește o dulce amintire sau te gândești că ar fi bine dacă Dumnezeu ar avea alte gusturi și ar fi mai bine dacă ar fi indulgent în privința cutărui lucru, atunci trebuie să vii la spovedanie și să spui: „Mă închin la un idol, trufia mea, sau la altceva ce contează mult pentru mine și mă agăț de el și îl îmbrățișez”. Cred că spovedania ar trebui mereu avută în vedere. Dacă ai spus că ai greșit aici sau acolo, trebuie să și faci ceva în această privință. Spovedania nu înseamnă să te speli ca să te întorci înapoi în noroi.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hrisos: spovedania și iertarea, traducere din limba engleză de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 52-53


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
1815

Legile duhovnicesti

Se poate ca într-o familie bunicul sau bunica să fi făcut nedreptăţi, dar ei să fie bine, şi să plătească pentru acelea copiii sau nepoţii lor. Se îmbolnăvesc şi sunt nevoiţi să dea la doctori toate cele pe care le-au agonisit cu nedreptate, ca să se achite astfel bunicii lor (de păcate – n. t.). […]