În ziua prăznuirii Sfântului Duh, PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sf. Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană din Chișinău

131

Mântuiește-ne pe noi, Mângâietorule Bune!

În ziua de luni, a doua zi după Duminica Cincizecimii (a Pogorârii Sfântului Duh), ziua Sfântului Duh, în care Biserica Ortodoxă Îl prăznuiește pe Însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot Puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sfânta Liturghie praznicală la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din or. Chișinău.

Dimpreună cu Chiriarhul Orheiului s-au rugat și soborul preoțesc și diaconesc al Catedralei, dar și numeroșii credincioși, care și-au plecat înaintea Domnului în această sfântă zi inimile și genunchii, rugându-se să se pogoare peste ei Darul Sfântului și de Viață Făcătorului Duh.

Duhul Sfânt este Cel care îl revelează pe Fiul lui Dumnezeu Care-și asumă umanitatea. Duhul Sfânt îl revelează pe Cuvântul lui Dumnezeu încă înaintea întrupării, din veșnicie. Fiul și Duhul, Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu realizează împreună Revelația și lucrarea lui Dumnezeu în creație. Realitatea fundamentală care explică rolul Sfântului Duh în Revelație și în Biserică este locul Său în Sfânta Treime.

Potrivit învățăturii ortodoxe, Sfântul Duh purcede din Tatăl și strălucește din Fiul. Această învățătură și-a găsit formularea cea mai limpede la patriarhul Constantinopolului, Grigorie Cipriotul (1283-1289). Potrivit acestei învățături Sfântul Duh strălucind din Fiul, îl luminează pe Acesta nu numai în fața Tatălui, dar și în fața noastră. Astfel, cu iradierea Lui care îl luminează pe Fiul, Duhul pătrunde în conștiința noastră și întărește în ea capacitatea de a-L cunoaște pe Fiul, și prin El pe Tatăl.

Dar după Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Duh, care purcede de la Tatăl spre Fiul și strălucește din Fiul spre Tatăl, nu îl luminează numai pe Fiul în fața Tatălui, ci reprezintă și bucuria Tatălui pentru Fiul și bucuria Fiului pentru Tatăl. În această bucurie constă strălucirea Lui.

Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Sursa: www.mitropolia.md

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
69

În Duminica a VI-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere […]

Articole postate de același autor
364

Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face!

– Cum pot recupera din timpul pe care l-au pierdut şi cum pot împlini poruncile lui Dumnezeu cei care nu au primit educaţie religioasă, dar care totuşi doresc să intre în viaţa monahală cu seriozitate? – În viaţa duhovnicească nu se pune problema recuperării trecutului. Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, […]



Urmăriți-ne pe Facebook!