„Greşit-am! Milostiveşte-Te şi mă mântuieşte”… A doua parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din mun. Orhei

852

În prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în bisericile ortodoxe se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, alcătuire liturgică ce depășește 250 de imne prin care oamenii își plâng starea de păcat în care se află și exprimă dorința de a-L urma pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Marți, 03 martie 2020, în a doua zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală din Orhei, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost oficiată de Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

La finalul slujbei, Prea Sfințitul Părinte Episcop Siluan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre specificul acestui important canon de inițiere a credincioșilor în lucrarea tainică a rugăciunii și pocăinței, prin care devenim contemporani și ai Sfântului Andrei, ai tuturor Sfinților, ai Prea Fericitei Fecioare Maria, dar și ai Domnului Hristos Însuși.

„De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit!”

(Canonul Sfântului Andrei Criteanul)

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor