Actualitate

Să nu socoteşti lucruri mari despre tine

3715

Mai întâi a zis simplu că „a făcut Dumnezeu pe om” (Facere 1, 27), iar acum adaugă şi cum l-a făcut: „luând ţărână din pământ”. Deci, când auzi de ţărână, învață-te să fii măsurat cu cugetul, să nu socoteşti lucruri mari despre tine. Când te asaltează gândurile, înălţându-ţi inima şi umflând obiceiul aprin­derii spre slavă deşartă sau simplu, din întâmplare sau şi din nişte întâietăţi şi is­prăvi, să se aducă împotriva ta îndată adu­cerea aminte a plăsmuirii tale şi să pricepi că ai fost zidit şi că eşti în întregime ţărână şi naşterea ta este din pământul călcat de tine.

Aşadar, chiar dacă săvârşeşti ceva mare sau mic petrecând pe pământ, ai la înde­mână aducerea aminte a smereniei tale. De te luptă mânia, poate pentru că ai fost ocărât când ţi-a zis cineva că eşti de neam prost şi te provoacă să-l ocărăşti înapoi şi să zici împotriva celui ce te-a ocărât lucruri mai aspre decât cele ce ai auzit, coboară privirea ta către pământ şi gândeşte-te de unde ai ieşit şi se stinge îndată mânia. (...)

Aşa, aţintirea cea de-a pururea către maica noastră, pământul, şi cunoaşterea se fac pricină de a ne depărta şi a ne elibera de toate patimile cele grozave şi greu de vindecat care ne luptă totdeauna.

 

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului; Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 76-78)


Articole postate de același autor
3948

A început Postul Nașterii Domnului: De astăzi, vom posti timp de 40 de zile

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. În mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în Ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15.00 – 16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese […]