Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor

4203

Fiecare pelerinaj, în special cel realizat pe jos, ar trebui să ne amintească de calea lui Hristos spre Golgota. Este un drum care presupune o modestă jertfă raportată la Marea Jertfă înfăptuită de Dumnezeu, Care acceptă Crucea spre iertarea păcatelor noastre.

Deşi un drum te istoveşte trupeşte, în schimb, te poate întări lăuntric. Cel, care merge cu râvnă pentru Mântuitorul, se alege şi culege alese roade sufleteşti.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la 25 septembrie, ora 12.00, va avea loc Pelerinajul Tinerilor. De nouă ani, către sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci, tineri, dar şi oameni de bună credinţă se deplasează pe jos de la Universitatea de Stat din Moldova spre Mănăstirea Sireţi (16 km).

Articole postate de același autor
4434

Vezi ce face osândirea?

– Gheronda, cum se face că, atunci când judec o maică pentru o oarecare greşeală de-a ei, peste puţin timp fac şi eu aceeaşi greşeală? Dacă cineva osândeşte pe un altul pentru o greşeală pe care o face şi nu îşi dă seama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei cade în aceeaşi […]