Cunoaşteţi sute de familii. Vă rog să observaţi cum este viaţa în familiile bune şi cum este viaţa în familiile decăzute – şi luaţi exemplul demn de urmat. În familiile bune, unde este pace şi armonie, nu conduce soţul sau soţia, ci conduce buna înţelegere dintre ei, care este şi temelia şi stăpâna casei. O familie unde domneşte deplina încredere între soţi, bazată pe dragoste sinceră, creştinească, este ca o grădină unde cresc toate faptele bune şi frumoase.
În familiile unde predomină însă diferitele păcate – beţia, desfrâul şi altele, care sunt un fel de cancer al familiei, acolo unitatea căsătoriei este distrusă, casa lor devine un colţ de iad, stăpânul unei astfel de familii nu este nici unul dintre soţi, ci diavolul, şi acolo cresc spinii pustiirii.
Mulţi oameni simpli sau cu studii înalte şi-au pus problema: oare unde se simte omul cel mai bine aici pe pământ? Părerea tuturor a fost că, familia e locul ce-i aduce liniştea, pacea, uneori mângâierea – bineînţeles, familia cea bună!
(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 79)
