De Adormirea Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat în mijlocul creștinilor din orășelul Sângera

2558

Marți, 28 august 2018, de Adormirea Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat în mijlocul creștinilor din orășelul Sângera, mun. Chișinău.

În dimineața zilei, Vlădica Vladimir a fost întâmpinat la poarta bisericii de către parohul sfântului locaș, Prot. mitr. Pavel Chirilov și un grup numeros de copii îmbrăcați în port național, care i-au urat Mitropolitului bun venit în localitatea lor.

Slujba a început cu sfinţirea prestolului, după care a urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

La Dumnezeiasca Liturghie, alături de Întâistătătorul Bisericii, s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, Prot. mitr. Pavel Borșevschi, Protopopul sectorului II, Chișinău și un numeros sobor preoțesc veniți să împărtășească împreună bucuria slujirii praznicale.

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Sângera, care astăzi a aniversat 222 ani de la sfințire, a fost arhiplină de credincioșii veniți să înalțe rugăciuni alături de slujitorii Domnului, pentru pace, prosperitate și belșug în întreaga țară.

La slujbă a onorat cu prezența Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa, Dl Igor Dodon însoțit de reprezentați ai autorităților publice locale.

În timpul Vohodului mic, ÎPS Mitropolit Vladimir l-a decorat pe parohul bisericii din Sângera, prot. mitr. Pavel Chirilov cu Ordinul „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”, în semn de recunoștință pentru munca sârguincioasă depusă spre binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

După săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat înconjurul bisericii și un Tedeum de mulţumire, iar mai apoi ÎPS Vladimir a decorat mai mulți ctitori ai bisericii din Sângera cu decorații și diplome mitropolitane.

La final, Mitropolitul a felicitat credincioşii cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și a împărțit la toți copiii prezenți – iconițe și cărțulii de rugăciune.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o vizită la școala duminicală „Preotul Alexei Mateevici” de pe lângă biserica din Sângera. Aici, Mitropolitul a binecuvântat tinerele vlăstare ce frecventează duminică de duminică cursurile acestei instituții cu menire catehetică.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4727

Durerile ei au adunat durerile noastre şi le-a alinat

Viaţa Maicii Domnului a fost o Golgotă plină de dureri şi de cruci, plină de suferinţe şi umiliri, plină de plângere şi de lacrimi, de la naştere până la mormânt a avut duşmani, care au vrut să-i răstoarne năsălia unde era aşezată. Viaţa ei a fost plină de lacrimi şi de bucurii până la Adormirea sa, […]

Articole postate de același autor
1912

„Ochii mei, Stăpâne, au văzut mântuirea Ta…”. Biserica USM şi-a serbat hramul

Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.  (Troparul Praznicului Întâmpinării Domnului) De praznicul Întâmpinării […]