Curajul este dragostea, care pentru Dumnezeu, poate răbda totul…

269

Nu există curaj fără dragoste, cum nici nu poți iubi fără a da dovadă de curaj. Nu poți să-ți asumi creștinismul fără a tinde să valorifici în sufletul tău aceste virtuți. Fără curaj nu putem să înaintăm și nici nu putem rămâne fermi în alegerile noastre. Anume curajul și demnitatea de creștin l‑au făcut pe Sfântul Constantin Brâncoveanu să spuie: “mai bine mor în credinţă decât să-mi lepăd credinţa şi să trăiesc în această viaţă”. 

Fără a minimaliza curajul sfinților care au dat totul, chiar și propria viață, ar trebui să spunem că nu de puțin curaj avem nevoie pentru a trăi frumos și demn și astăzi. Curajul de care dăm dovadă în fața încercărilor și alegerilor zilnice, nu este la fel de spectaculos ca cel din fața unor fapte extreme, însă tăria de care dai dovadă, îți poate întări sufletul.

Părintele Nicolae Steinhardt considera că curajul reprezintă prima dintre virtuţi: „În lipsa curajului, celelalte virtuţi dispar. Degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi, dacă ne lipseşte curajul, toate sunt corupte, toate sunt stricate. E o virtute esenţială, în lipsa căreia totul se pierde“.

Pentru ca să nu fii laș, trebuie să ai anumite convingeri, care și-ți vor forma esența vieții.

E mai ușor să trăiești așa ca toți. De atât și majoritatea aleg să se conformeze lumii, cum toți – așa și eu. Este mult mai greu să te poți declara creștin. Și mai important e să poți răspunde pentru această alegere.

De multe ori noi nici nu ne poziționăm ca fiind creștini. Ne este rușine, căci faptele noastre vorbesc despre contrariul. A fi creştin nu însemna doar să-ţi declari apartenenţa la o confesiune, ci ca aceasta să devină un mediu al existenţei, în afara căruia nu poți trăi.

Mult mai des alegem însă să fim lași, să ne asumăm doar faptele care ne convin, fără a ne trăi și viața creștină. Cineva spunea că atunci când femeia iese din biserică și-și scoate broboada din cap, ea de fapt se dezice și de alegerea ei de a fi creștină. Ați putea spune că acest gest nu este cel mai important lucru. Însă toate faptele noastre, atât cele exterioare, cât și cele sufletești trebuie să arăte altora, dar și mai important nouă înșine, că suntem oameni ai lui Dumnezeu...dacă suntem...

Dacă nu ai principii, nu ai nici convingeri, cu atât mai mult curaj de a înfrunta încercările și greutățile vieții. Se întâmplă cazuri, când poți să te conformezi unor cerințe cu care nu ești de acord, dar dacă faci din acest lucru o obișnuință, așa și vei rămâne lipsit de verticalitate, căutând doar dobândirea bucuriilor și darurilor lumii astea.

Devine o faptă de curaj să-ți faci semnul crucii în public, să recunoști că postești în zilele rânduite de Biserică, că consideri multe lucruri inadmisibile, atunci când alții ușor le acceptă sub pretextul „diversității de opinii”.  Doar că pentru a rămâne ferm în propriile convingeri, este necesar nu doar curajul, ci și conștientizarea de ce o faci. Trebuie să-L și iubești pe Cel, pentru care ești gata să-ți asumi disprețul, jignirile și urmările faptelor tale.

Poți fi curajos și fără a crede în Dumnezeu, însă adevăratul curaj ți-l oferă dragostea pentru Cel, pe care-L iubești.

În anii 80 a secolului trecut, într-o școală de sorginte sovietică, și-a început activitatea o tănără profesoară. Talentată, perseverentă, cu multe planuri pentru viitor, își dorea să se realizeze prin munca sa, dar și să fie de ajutor celor din jur. Însă deși viața îi era plină de diverse activități, simțea că nu este împlinită.

Între timp l-a cunoscut pe preotul din sat, care a ajutat-o să găsească răspunsurile la întrebările care o frământau. Nu a fost nevoie de mult timp, pentru ca sufletul ei să răspundă chemării Lui Dumnezeu, Creatorul Său. Evenimentele se întâmplase în perioada Postului Mare și preotul o binecuvântase să se împărtășeacă de sărbătoarea Învierii. Dar pentru ca ea să nu aibă probleme la serviciu, i-a propus să se apropie spre sfârșitul slujbei de ușa din spatele Bisericii, pentru ca primirea Sfintelor Taine să rămâie în ascuns.

Tănăra a refuzat ferm: sau mă împărtășiți în fața altarului, sau nici nu mă apropii. Părintele, mirat de curajul ei, a acceptat. Astfel, în noaptea de Înviere, ea s-a apropiat în deplină singurătate de Sfântul Potir. Nu cred că e cazul să vorbim despre consecințele faptei sale, erau timpuri în care profesorii, dar și mulți alții, trebuiau să fie adepții doar a unei “credințe”, cea a “căii strălucite a comunismului”.

Atunci când iubești, ai curajul să mergi pănă la capat pentru dragostea ta.  Cine este fericit cu Dumnezeu şi mai ales fericit de Dumnezeu nu poate fi temător în faţa oamenilor. Există un îndemn foarte bun în acest sens: nu te teme de nimic, în afară de Dumnezeu.

Nu putem da dovadă de curaj, doar în situații limită, căci se prea poate că tocmai atunci nu vom avea tăria și puterea necesară. În fiecare moment al vieții ar trebui să ne silim să împlinim poruncile  lui Domnezeu. Curajul de a trăi o viață autentntică creștină, este cel mai anevoios de păstrat, pentru că nu presupune eroism, ci este un curaj al smereniei și statorniciei.

Credința noastră nu trebuie să fie în dezacord cu viața noastră. Deoarece când aceasta ne privește doar pe noi înșine, e una, însă când ne aflăm în mijlocul altor oameni, aceasta va fi un bun prilej de sminteală.  Un om care îl propovăduiște pe Dumnezeu prin cuvinte, poate face foarte puțin pentru a-i aduce pe oameni la Dumnezeu, însă unul pe care alții deja îl consideră creștin, poate aduce multă pagubă în sufletele altora prin comportamentul său.

De la Hristos încoace nu mai poate spune nimeni: Doamne, om nu am, căci toţi îl avem pe Hristos, dar Hristos lucrează prin cei ce cred în El. (Scara, Sfântul Ioan Scărarul)

Natalia Lozan


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole postate de același autor
2419

Cât de frumos este chipul celui ce crede în Hristos

Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul acestui chip! Frumuseţea lui te farmeca, iar înălţimea lui da măsură încrederii pe care o are credinciosul în Dumnezeu. Liniştea revărsata pe chipul său arata pacea sufletului, iar calmul arata netulburarea inimii. Bunătatea zugrăvită pe faţa credinciosului mărturiseşte despre conştiinţa sa netulburată. Credinciosul are […]



Urmăriți-ne pe Facebook!