„Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae” – Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, sărbătorită la Mănăstirea Curchi

1840

Bucuria sărbătorii a fost întregită de oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove alături de un sobor impresionant de preoți și diaconi.

Creștinătatea ortodoxă îl prăznuiește – pe unul din cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți, pe Sfântul Ierarh Nicolae care astazi a adunat credincioși la mănăstirea Curchi ca să înalţe rugăciuni către Preabunul Dumnezeu pentru bunăstare și sănătate. Denumirea sărbătorii în calendarul creştin ortodox este Aducerea moaştelor Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în oraşul Bari (9/22 mai), dar sărbătoarea poartă denumirea în popor si de Sfântul Nicolae de Vară.

Sfântul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre. Mutarea sfintelor moaşte de la Mira la Bari, în anul 1087 – reprezintă în viziunea istoricilor momentul crucial al dezvoltării cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totuşi, aducerea sfintelor moaşte la Bari nu este, după cum s-a crezut şi se crede astăzi, un fapt care urmărea, mai întâi de toate, răspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în condiţiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios şi comercial al oraşului lor, dat fiind faptul că Sfântul Nicolae era unul dintre sfinţii care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea.

Pe Sfântul Ierarh Nicolae, păstorul cel milostiv, nu-l putem prăznui mai cu cinste decât prin aceea de a-i urma pilda iubirii sale de oameni și viața sa plină de credința statornică în învățătura dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos, o viață pusă în slujba oamenilor. Prin viața sa de „înger în trup”, prin faptele sale de adevărat slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, Sfântul Ierarh Nicolae, a fost, este și rămâne mereu un veritabil model de urmat pentru creștinii din toate locurile și din toate timpurile. Sfântul Ierarh Nicolae este foarte vestit pentru faptele sale deosebite pe care le-a făcut şi milostenia sa fără de margini. Nu în zadar acest mare sfânt este numit – simbolul milosteniei şi onestităţii.

La sfârșitul sfintei Liturghii – Preasfințitul Episcop Siluan, a felicitat pe toți cei ce poartă numele Nicolae și derivatele acestui nume.

Slujba divină a fost înfrumusețată de minunatele cântări interpretate de către corul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

Slujba a fost transmisă în direct la postul național Radio Moldova.

sursa http://manastireacurchi.md


Articole Asemănătoare
2887

Vineri, 21 septembrie 2018, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi își va celebra hramul

Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu multă bucurie în suflet Vă invităm vineri, 21 septembrie 2018, să sărbătorim împreună Praznicul „Nașterii Maicii Domnului” – hramul Sfintei noastre Mănăstiri Curchi. Cu acest minunat prilej, Vă invităm să fiți părtași dimpreună cu noi la următoarele momente spirituale ale acestui binecuvântat praznic din viața mănăstirii: Ora 8.00 – […]

Articole postate de același autor
2873

Nu există cădere, ci numai ridicare

– Părinte, mi-aţi spus odată că Raiul e plin de păcătoşi pocăiţi, iar iadul – plin de păcătoşi nepocăiţi. Ce sfat le daţi celor căzuţi, care au conştiinţa păcatului, dar care nu merg la duhovnic de teama unor canoane prea aspre? – Pot să spun că nici nu mai există cădere, şi numai ridicare. Şi […]