A fost descoperit trupul neputrezit al vrednicului de pomenire Episcop Dionisie (Erhan)

2120

În după amiaza zilei de 27 iulie, ÎPS Mitropolit Vladimir însoțit de PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și Arhim. Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți a efectuat o vizită de lucru la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, unde s-a familiarizat cu activitatea obştei, precum și cu etapele de realizare a lucrărilor de renovare şi reconstrucţie a acestui aşezământ monahal.

Cu această ocazie, Egumena Epistemia (Goncearenco), stareța Mănăstirii Suruceni i-a raportat Întâistătătorului despre etapele de realizare a lucrărilor de restaurare şi renovare a mai multor obiective din patrimoniul mănăstiresc.

Ca urmare a lucrărilor de consolidare a cavoului aflat sub biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a fost descoperit trupul neputrezit al vrednicului de pomenire Episcop Dionisie Erhan, pe a cărui piatră funerară atestăm următoarea inscripție:

„Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcop al Ismailului (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Răzăș din Bardarul Lăpușnei, Luminatu-s-a singur prin învățătura cărții și fost-a cuvios călugăr din pruncie. Staret aici (Mănăstirea Suruceni) îndelungă vreme (1908-1934), Viteaz în Legea creștină Strămoșească, Neșovăielnic în dragostea de Neam. Cald sprijinitor al tinerilor spre lumina cărții. Pilda de păstor duhovnicesc – cu grai frumos, cu râvnă sfântă… până la moarte. Dormi în pace iubite părinte, frate și unchi”.

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat-o pe maica stareță Epistemia spre o cercetare amănunțită a vieții Episcopului Dionisie, mărturisitor smerit al înaltei nevoințe, strălucit ierarh al Bisericii lui Hristos, pe care contemporanii săi l-au descris ca pe un bun organizator și predicator, un înflăcărat apărător al valorilor spiritualității neamului și un model duhovnicesc vrednic de urmat, un om cu o viață de pateric.

Totodată, Mitropolitul s-a arătat mulţumit de munca depusă, apreciind capacităţile de organizare şi mobilizare a maicii Epistemia, precum şi truda depusă de către obștea monahală.

La rândul său, Egumena Epistimia a mulţumit Întâistătătorului pentru bunăvoinţa de a vizita această Mănăstire istorică, dar mai ales pentru sprijinul constant pe care îl oferă pentru renaşterea acesteia.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
1157

Sfinţii mucenici Galaction şi Epistimia, cinstiţi la mănăstirea Suruceni

Vineri, 18 noiembrie, în ziua pomenirii sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimia, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Rep. Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a liturghisit la mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni. Alături de PS Siluan au coliturghisit clericii mănăstirii, iar în biserică au înălţat […]

Articole postate de același autor
2329

Oare soţul se va purta ca un cap de familie, dacă soţia nu-l respectă?

Problema nu este numai că acum există o mulţime de soţi slabi şi infantili, ci şi că femeile se comportă în aşa fel încât bărbatul, în principiu, văzându-se tratat astfel, nici nu poate să-şi manifeste calităţile bărbăteşti. Ce greşeli comite femeia? Comportamentul ei faţă de bărbat este unul de comandant, îl striveşte, se străduiește să-l […]



Urmăriți-ne pe Facebook!