Sfaturi duhovnicești
5918

Teolog este acela care vorbește cu Dumnezeu, și nu acela care studiază teologia

Iată coasta Katunakiei. De celalaltă parte am ajuns când razele arzătoare ale soarelui – era sfârșitul lunii secerișului – degustau ultimele delicatese ale stâncilor. Seara târziu am ajuns la coliba cuviosului Efrem. Prin lumina scăzută se distingea figura lui gheron. Înalt, bine legat cum era, semăna cu trunchiul bătrân al unui platan. Mai târziu avea […]

Educația creștină
6132

Să ne silim numai pentru viaţa care va veni

Un părinte spunea: – Ar trebui să fim mai degrabă fericiţi decât trişti, când oamenii se poartă urât cu noi, pe nedrept. Nu trebuie să încercăm să fim crezuţi de oameni, chiar dacă noi avem dreptate. De vreme ce Dumnezeu e drept şi noi ne silim numai pentru viaţa care va veni, nu are nici […]

Ştiri interne
950

A avut loc lansarea studiului monografic „Monumentele relațiilor istorice moldo-ruse pe teritoriul Moldovei”

Marți 12 noiembrie curent, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc lansarea studiului monografic „Monumentele relațiilor istorice moldo-ruse pe teritoriul Moldovei”, semnat de către Victor Țvircun, doctor habilitat, profesor universitar. Chișinău. La eveniment, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, au participat: PS Ioan, Episcop de Soroca, […]

Sfaturi duhovnicești
4210

Fericiți sunt cei care le trăiesc pe toate pentru Hristos!

Lumea are mulți săraci cu duhul, dar nu cum se cuvine. Și mulți care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderea fiilor. Și mulți blânzi, dar către patimile necurate. Mulți care flămânzesc și însetoșează, însă pentru a răpi cele străine și a câștiga cu nedreptate. Mulți milostivi, însă către trup și către ale […]

Ştiri interne
1036

Vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu

Miercuri, 13 noiembrie, ora 18.00, biserica USM, vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu. Jurnalist și scriitor autohton, Ion Bradu, a trecut prin mai multe încercări în ultimii ani, care de atunci l-au condus și îl conduc ca un drum priporos spre cele sfinte și dumnezeiești. Astfel, tema discuției pe care ne-o […]

Familia
6817

“Alo, Iisus!”

Preotul catolic din Madrid, Javier Cremades, a postat pe reţeaua de socializare FACEBOOK o întâmplare care s-a întâmplat recent în preajma Crăciunului în familia unui prieten de-al său. “Într-o seară ca oricare alta, mama şi tatăl decid să ia cina împreună în oraş, lăsând-o pe fiica lor cea mare să aibă grijă de cei trei […]

Comentariile zilei
6220

Degeaba pleci capul, degeaba faci alte lucruri, dacă în toate îți faci voia…

Prin smerenie, prin ascultare; oprește-te de la a vorbi de rău, de la a contrazice pe cineva. De aici se începe lupta. Azi un pic, mâine un pic, pentru că degeaba pleci capul, degeaba faci alte lucruri, dacă în toate îți faci voia. Dacă încerci cu orice chip să convingi pe celălalt că tu ai […]

Sfaturi duhovnicești
5511

Cum este inima voastră, ne întreabă Dumnezeu? – Cam goală, Doamne…

Îmi trec prin minte o sumedenie de întâmplări cu oameni buni şi mai puţin buni. De data aceasta mă voi opri la un episod din Germania, din oraşul Freiburg, unde am mers să cercetăm un român, internat în spital, dimpreună cu Arhimandritul Irineu Cheorbeja. Înainte de plecare l-am văzut făcând o listă, pe curat, cu […]

Sfaturi duhovnicești
5433

Calea dreptăţii poate părea anevoioasă, însă drumul nedreptăţii este mult mai greu…

Omul drept ştie că suferinţa este îngăduită de Dumnezeu spre răbdarea greutăţilor pentru binele altora şi că pentru a ajunge la desăvârşire trebuie să trăiască o viaţă dură ca fierul care, pentru a deveni oţel, este trecut prin foc. Păcătosul care s-a pocăit ştie că suferă şi pătimeşte din pricina păcatelor lui; rabdă greutăţile şi suferă pentru […]

Sfaturi duhovnicești
6698

Să nu primim niciodată deznădejdea şi gândurile ispititorului

Bătrânul Amfilohie zicea: „Îndulceşte-ţi sufletul cu gânduri de mângâiere şi de speranţă, înflăcărează-ţi cuvintele cu ardoarea dragostei faţă de Mirele tău şi adu-ţi aminte de suferinţele pe care El le-a îndurat pentru tine. Astfel, tu vei rămâne ferm, dăruit lui Hristos şi smerit”. Referitor la gândurile sugerate de diavol, pentru a zdruncina credinţa, Bătrânul Filotei […]