Actualitate

Să nu primim niciodată deznădejdea şi gândurile ispititorului

63

Bătrânul Amfilohie zicea: „Îndulceşte-ţi sufletul cu gânduri de mângâiere şi de speranţă, înflăcărează-ţi cuvintele cu ardoarea dragostei faţă de Mirele tău şi adu-ţi aminte de suferinţele pe care El le-a îndurat pentru tine. Astfel, tu vei rămâne ferm, dăruit lui Hristos şi smerit”.

Referitor la gândurile sugerate de diavol, pentru a zdruncina credinţa, Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Dacă vrăjmaşul îţi inspiră gânduri de îndoială, spune din tot sufletul: «Eu cred cu tărie în tot ce crede Biserica, în tot ce a spus Hristos în Evanghelie, în tot ce au spus Apostolii şi Sfinţii Părinţi, dar pe tine, diavole, nu te cred, căci tu eşti viclean şi mincinos!»”.

Referitor la cursele diavolului, Bătrânul Ieronim zicea: „Ispititorul face totul pentru a ne întuneca şi a ne face să cădem. Când nu ne face să cădem cu fapta, ne face să cădem prin gânduri de disperare. Să nu primim niciodată deznădejdea şi gândurilor ispititorului sî le răspundem astfel: «Chiar dacă voi merge în iad, diavole, voi fi într-un loc mai bun ca tine! Eu nu mă tem căci mă pot pocăi şi ştiu că Dumnezeu este dragoste deplină!»”.

Bătrânul Iosif învăţa: „Înainte ca ispititorul să imprime un gând în mintea ta, anulează-l prin Rugăciunea lui Iisus! Nu îngădui gândului să te pătrundă!”

Din Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 106-107


Articole Asemănătoare
102

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei…

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci […]

Articole postate de același autor
134

Studenţii de la limbi străine întăriţi duhovniceşte

Zeci de studenţi de la Facultatea de Limbi Străine, USM, au decis să asculte o lecţie de viaţă susţinută de părintele studenţilor Octavian Moşin. A fost o confesiune despre tinereţe, viaţă duhovnicească, virtute şi păcat. Au urmat un set de întrebări: Cum e să mergem cu Hristos? Ce e sortit necredincioşilor? Există minuni? etc. Părintele […]