Sfântul Maslu (Eleoungerea, Eleosveşteniia) este slujba sfântă prin care Biserica se roagă, prin sfinţiţii ei slujitori, pentru sănătatea bolnavilor, acordându-le iertarea de păcate prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Denumirea de maslu este de origine slavă (de la cuvântul vechi slav maslo, care înseamnă untdelemn). Se mai întrebuinţează şi denumirea de eleoungere (ungere cu untdelemn). Grecii folosesc denumirea de evhelaion, adică slujba untdelemnului (de la εvhi = rugăciune, slujbă şi elaion = untdelemn), iar la popoarele slave se foloseşte denumirea de Sviatii Elea (Untdelemn sfânt) sau Eleosveşteniia (sfinţirea untdelemnului).
Pentru alinarea suferințelor celor bolnavi exista, încă din vremurile apostolice, o Taină care a fost numită ulterior Taina Sfântului Maslu. Sfântul Apostol Iacov o menționează în Epistola sa: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Aici este evident vorba de o Taină a Bisericii, în măsura în care virtutea vindecătoare nu-i este atribuită untdelemnului, ci „rugăciunii credinței” săvârșite de preoți.
Astăzi, slujba Sfântului Maslu este mult mai simplă și mai scurtă decât rânduielile ei din vechime, iar în practică este celebrată cu mai puțin de șapte preoți, fiind adesea prescurtată în caz de necesitate. Prima parte a ei seamănă cu rânduiala actuală a Utreniei, fiind formată din nouă rânduri de cântări, alcătuire ce poartă denumirea de Canonul Sfântului Maslu, ce a fost compus pentru a însoți o rânduială de ungere, la care se adaugă partea finală a Utreniei (Luminânda și stihirile Laudelor). Partea a doua cuprinde binecuvântarea untdelemnului, printr-o rugăciune rostită de șapte ori de către preot, prin care untdelemnul este sfințit.
Partea a treia a rânduielii slujbei Sfântului Maslu, ungerea, repetată de șapte ori, este formată din șapte lecturi biblice, prochimenele, pericopele Apostolului și Evangheliile, citiri scripturistice atât de strâns legate ca sens de ungerea bolnavilor. Fiecare set de lecturi este însoțit de ectenia întreită și de câte o rugăciune prin care invocăm mila lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferință, apoi de vechea rugăciune a ungerii „Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor…”, în timpul căreia bolnavul este uns peste toate simțurile, iar strana intonează troparul „Doamne armă asupra diavolului…”. Partea a patra cuprinde o rugăciune de dezlegare, în timpul căreia Sfânta Evanghelie este pusă pe capul bolnavului, cerându-se iertarea păcatelor celui bolnav, iar partea a cincea este finalul obișnuit ce cuprinde apolisul.
În ansamblu, Taina Sfântului Maslu și-a păstrat în Biserica răsăriteană principalele caracteristici menționate de Sfântul Apostol Iacov. Ea este săvârșită de șapte preoți (în practica curentă, cel mai adesea sunt mai puțini), se citesc șapte fragmente din epistole, ce vorbesc fie despre răbdarea în suferinţă şi nădejdea vindecării, pe care trebuie s-o nutrească cel bolnav, fie despre darul tămăduirilor dat de Dumnezeu sfinţiţilor Săi slujitori, fie despre puterea şi efectele minunate ale rugăciunii făcute pentru cel bolnav, și șapte lecturi din evanghelii, unele istorisind pocăința unor persoane biblice, altele conținând pilde și învățături ale Mântuitorului socotite ca simboluri sau analogii ale Maslului, iar altele istorisind vindecări minunate săvârșite de Domnul, menite să insufle și să întărească nădejdea și încrederea bolnavului în puterea lui Dumnezeu. Se citesc de asemenea rugăciuni de invocare a milei lui Dumnezeu, cel bolnav este miruit cu untdelemn de șapte ori și i se citește rugăciunea de iertare de păcate.
Biserica, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Iacov, consideră că prin Taina Sfântului Maslu păcatele celui bolnav sunt iertate. Acest lucru nu înseamnă că Sfântul Maslu se poate substitui Spovedaniei, ci el se face de obicei după Spovedanie și Împărtășanie. Taina Sfântului Maslu îl unește pe cel bolnav cu suferințele Mântuitorului Hristos, și îi deschide acestuia, datorită bolii, o cale spre mântuire și vindecarea de moartea duhovnicească.
Deoarece boala este o realitate complexă, tot complexă este și vindecarea. Slujba Sfântului Maslu abordează la modul cel mai direct această realitate plurivalentă. Ne rugăm, în primul rând, pentru vindecarea fizică, dar această dimensiune nu este și cea mai importantă. Ne rugăm și pentru vindecarea duhovnicească, și pentru iertare. Ca parte a vindecării duhovnicești, ne rugăm pentru reintegrarea celor aflați în suferință în trupul Bisericii, în deplinătatea vieții, indiferent care ar fi cursul final al bolii fizice, căci scopul ultim al vindecării creștine este Împărăția lui Dumnezeu.
(Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu – ungerea bolnavilor, traducere de Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 50-52)
