Monica Pîrlici – La Paşti

3199
  Prin pomi e ciripit şi cânt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Şi salciile-n albă floare - E pace-n cer şi pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Şi cât e de frumos în sat! Creştinii vin tăcuţi din vale Şi doi de se-ntâlnesc în cale Îşi zic: Hristos a înviat! Şi râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Şi-un vânt de-abia clătinitor Şopteşte din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Şi pomii frunţile-şi scoboară Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E linişte. Şi din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate - Şi clopotele cântă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag şi plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-acelaşi gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soartea Şi viaţa este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetişor Neveste tinere şi fete, Bătrâni cu iarna vieţii-n plete; Şi-ncet, în urma tuturor, Vezi şovăind câte-o bătrână Cu micul ei nepot de mână. Ah, iar în minte mi-ai venit Tu, mama micilor copile! Eu ştiu că şi-n aceste zile Tu plângi pe-al tău copil dorit! La zâmbet cerul azi ne cheamă Sunt Paştile! Nu plânge, mamă! George Coşbuc monica-parlici

Articole postate de același autor
13679

„Va veni vremea când oamenii se vor recunoaște după felul în care înțeleg singurătatea”

Singurătatea a fost și rămîne o temă fundamentală a literaturii, chiar și pentru faptul că actul scrierii este unul întru totul singuratic. Oamenii scriu atunci cînd sînt singuri. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie, iar atunci cînd scrierile erau dictate scribilor ele oricum reflectau gînduri și meditații la care autorii ajungeau […]


Foto