Rugăciunea făcută din rutină, fără credinţă şi fără atenţie, este pierdere de vreme. Omul care îl iubeşte pe Dumnezeu şi care doreşte să stea de vorbă cu El, aşteaptă cu mult drag ceasul rugăciunii. Pentru că spune tot Sfântul Ioan Scărarul: “Iubirea ostaşului faţă de împărat o arată războiul; iubirea creştinului faţă de Dumnezeu o arată vremea rugăciunii şi starea la rugăciune”. Starea ta lăuntrică ţi-o arată rugăciunea, iar teologii au socotit-o pe aceasta oglinda creştinului.
Atunci când te rogi, trebuie să ai conştiinţa faptului că Dumnezeu este de faţă şi te ascultă. Atenţia la cele spuse te ajută să faci o rugăciune bună. Sigur că nu-i deloc uşor să fii mereu atent la rugăciune. Gândurile stimulate de potrivnicul te poartă la grijile zilei.
Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „De ce când stau la rugăciune mai mult mă trage gândul la alte griji?” Şi i-a răspuns bătrânul: „Diavolul dintru început nevrând să I se închine Dumnezeului tuturor, s-a lepădat din ceruri şi străin s-a făcut de Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileşte şi pe noi să ne tragă de la rugăciune pentru alte zăbăvi, vrând să lucreze şi în noi ceea ce a pătimit el”.
Sfinţii Părinţi considerau că rugăciunea este osteneala cea mai bine plăcută lui Dumnezeu, de aceea se cuvine să o facem bine şi cu atenţie.
Dacă ne rugăm fiind în pace cu toată lumea, având credinţă şi smerenie, încercând să ne ţinem trează atenţia la ceea ce facem, nădăjduim să ajungem la o rugăciune de calitate.
Andrei Andreicuț, Morala împărăției întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003
