Sfântul Ierarh Dionisie venerat de către un grup de studenți

1074

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, zeci de tineri s-au adunat la biserica ”Întâmpinarea Domnului”, USM.

Săptămânal, în seara zilei de miercuri este oficiat Acatistul Sf. Duh, după care cei prezenți s-au deplasat spre Mănăstirea Suruceni.

Spre apus de soare, în fața moaștelor sfântului ierarh, s-a săvârșit Acatistul Sf. Irh. Dionisie. La sfârșitul slujbei, preotul Octavian Moșin a rostit un cuvânt de zidire sufletească.

Cei prezenți s-au închinat la moaștele sfântului, au fost miruiți și au primit în dar acatistul și iconița sfântului.

Printre cei prezenți a fost și părintele diacon Dionisie Chiriac, care acum patru ani a fost hirotonit în treapta de slujitor tocmai în această mănăstire, prilej cu care a fost felicitat.

La ieșirea din mănăstire a fost organizată o agapă frățească, tinerii mulțumindu-i sfântului că i-a adunat și i-a întărit lăuntric.

Sfinte Ierarhe Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Articole postate de același autor
1986

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, celebrată la Catedrala Episcopală din Soroca

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 21 noiembrie/ 4 decembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu, este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe. În această însemnată zi, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului Domnului” din municipiul […]