În data de 5 aprilie 2016, Academia de Teologie Ortodoxă, a fost gazda Stagiului de formare pentru Preoții Misionari din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (Eparhia de Centru). În calitate de formator, preoții l-au avut pe Părintele Profesor de Sectologie din cadrul Academiei, Prot. Octavian Solomon, care l-a rândul său are și calitatea de Misionar al Eparhiei de Ungheni și Nisporeni.
Subiectele analizate în cadrul Stagiului au fost: Cultul Martorilor lui Iehova (Istoricul organizației și proorociile înșelătoare despre sfârșitul lumii pe care le-a avut cultul de la întemeiere până în prezent), Marele Sinod Ortodox din vară – probleme, soluții și perspective, nepomenitorii din Cuprinsul Mitropoliei și interpretarea eronată a Canonului 15 pe care aceștia își bazează așa zisul drept de a nu pomeni Ierahii superiori cât și Problema întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Kiril al Moscovei și Întregii Rusii – Semnificația momentulului tratată din punct de vedere ortodox. Menționăm interesul sporit din partea studenților Academiei, care și-au manifestat dorința de a participa la Stagiul de formare ce a avut loc.
De asemeni, au fost trecute în revistă activitățile Sectorului Sinodal pentru activitate Misionară, antisectară și antischismatică:
- Au demarat mai multe dezbateri cu cultele neoprotestante, atât în Eparhia de Centru cât și în celelalte Eparhii din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove;
- A avut loc Ședința de Constituire a Sectorului Sinodal pentru activitate Misionară, antisectară și antischismatică, în cadrul căruia s-au trasat sarcinile pentru anul 2016;
- Subiectul constituirii Sectorului a provocat un interes sporit în Mass-media din R. Moldova; drept consecință au avut loc mai multe interviuri, emisiuni, intervenții radio cât și articole în presa scrisă din Țară;
- Au început activitățile Preoților Misionari în Spitale, Școli și Aziluri de bătrâni din Țară;
- Sectorul Sinodal pentru Activitate Misionară, antisectară și antischismatică s-a implicat activ în pregătirea unui șir de Conferințe și întâlniri cu tinerii având genericul: Pentru viață, pentru femeie, pentru familie.
S-au trasat sarcinile de lucru pentru perioada prepascală a anului curent:
- Distribuirea pliantelor cu genericul – Ce este Ortodoxia? – în centrele raionale și în capitală. Ce ține de Capitală, evenimentul a fost programat pentru 12 aprilie. La această activitate vor participa atât preoții misionari cât și studenții doritori din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă;
- Vizitarea spitalelor, împreună cu preoții responsabili de activitate în spitale: distribuirea de literatură și cuvinte de mângâiere pentru cei bolnavi;
- Fiecare preot va efectua câte un studiu aprofundat asupra activității unui cult religios de la noi din țară, modalități legale de contracarare a activității de prozelitsm abuziv religios efectuat de unii dintre aceștia!
- Implicarea preoților misionari în activitățile legate de Săptămâna Tineretului Ortodox în cea de a VI-a Săptămână a Postului Mare.
Sectorul Sinodal pentru Activitate Misionară, antisectară și antischismatică