Actualitate

În Duminica a XX-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

44

În Duminica a XXI-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, s-a aflat în mijlocul slujitorilor şi enoriaşilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrşind Sfînta Liturghie Arhierească. La încheierea slujbei, Prea Sfinţia Sa a explicat credincioşilor pericopa evanghelică a zilei despre pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

„Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi ne arată lămurit că viaţa noastră nu se termină odată cu moartea trupului. După despărţirea sa de trup, sufletul, care este nemuritor, pleacă spre Cel de la Care şi-a luat începătura – spre Dumnezeu, Milostivul, dar şi Dreptul Judecător, pentru a primi răsplata pentru toate faptele săvîrşite în viaţa aceasta vremelnică. Nici bogăţia, nici sărăcia, privite în esenţa lor nu pot mîntui sau osîndi, ci modul cum ne ataşăm faţă de ele. Păcatul bogatului nu a constat în avuția sa, ci în faptul că, avîndu-l pe săracul Lazăr în preajmă, nu a făcut milostenie cu el. Bogăţia, care ne este dată tot de la Dumnezeu, o putem folosi spre mîntuire prin fapte de milostenie, întrajutorare, căci sunt mulţi din cei care aştaptă ajutorul şi susţinerea noastră, sau prin ctitoria de biserici, mănăstiri şi instituţii sociale”.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/


Articole Asemănătoare
1948

În Duminica a VIII-a după Cincizecime și a sărbătorii Scoaterii Sfintei Cruci, Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Duminica a VIII-a după Cincizecime coincide în acest an cu prăznuirea Scoaterii cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, precum și cu cinstirea martiriului Sfinților 7 frați Macabei, a mamei lor Solomoni și a dacălului lor Eleazar, sărbători ce marchează începutul postului Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej, […]

Articole postate de același autor
6753

Părintele Constantin Necula – despre preoții necinstiți

– Ce să faci când îți dai seama că duhovnicul tău ca preot nu e cinstit? – Nu am văzut preot cinstit în viața mea. Onorat am văzut, prea onorat am văzut, da cinstit…Depinde cu ce măsură măsurați. Dacă măsurați cu măsura iubirii, eu nu am văzut preot necinstit până acum….