,,Zadarnic încercăm a îmbunătăţi lumea dacă, mai întâi ori concomitent, nu dăm toată atenţia îmbunătăţirii noastre lăuntrice: sufletului, caracterului, purtărilor noastre…
Cu mincinoșii, cu șmecherii, cu oameni cu două fețe și două grăiri – nu poți alcătui ansambluri sociale viabile și în progres… cu lemne putrede și cu cărămizi defecte – nu poți ridica o casă temeinică… Tot astfel și cu indivizi corupți și subminați de ipocrizie, necinste, invidie… cu indivizi care-și găsesc supapa psihică și plăcerea supremă în a-și denunța semenii și a le pregăti curse și ambuscade și belele; și care-și practică în mod dezinvolt duplicitatea (n-au probleme) – nu poți spera altceva decât soarta castelului din cărți de joc când se deschide fereastra și le împrăștie vântul.
Esențiale rămân curăția cugetului și libertatea lăuntrică; ele doar pot chezășui orice înnoire, orice realizare, atât în artă cât și în viața de obște.
Să nu ne amăgim crezând că putem face abstracție din nivelul moral și mintal al insului!
Libertatea și curăția conștiinței – iată care-i temelia oricărei acțiuni prealabile unei îmbunătățiri reale a societății. Și tot libertatea și curățirea conștiinței, firește însoțite de talent și de îndemânarea artistică, rămân și bazele unei opere de artă cu adevărat viabilă, adică autentică.”
(Pr. Nicolae Steinhardt)
