Slujba Privegherii în cinstea Nașterii Mântuitorului Hristos la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

1893

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă pentru credincioșii chișinăuieni un prilej de îndoită sărbătoare: bucuria venirii în lume a Pruncului dumnezeiesc și hramul Catedralei „Nașterea Domnului” din Capitală.

Ajunul Nașterii Domnului este o zi deosebită din punct de vedere liturgic. Ultima zi a Postului Nașterii lui Hristos este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până la ceasul al IX-lea, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere în amintirea postului profetului Daniel și al celor trei tineri din Babilon.

În mijlocul credincioșilor prezenţi în număr mare la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” şi înconjurat de un numeros sobor de preoţi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârşit slujba privegherii prilejuită de marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Privegherea de seară a Naşterii Domnului începe cu Pavecerniţa Mare, în timpul căreia se cântă troparul şi condacul praznical, precum şi imnuri speciale de slăvire a Naşterii Mântuitorului.

Cu acest prilej, credincioșilor li s-a vorbit despre semnificaţia Ajunului Naşterii Domnului, ei primind îndemnuri să petreacă acest mare eveniment și praznic creştin în deplină curăţie sufletească şi bucurie curată, pentru ca pruncul Hristos să se nască în sufletele fiecăruia dintre noi.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1427

Atât otrava, cât şi antidotul se află în inimile noastre

După nuntă, soţia s‑a mutat în casa soţului, dar nu se simţea deloc bine acolo. Nefiind în stare să suporte continuele reproşuri şi mustrări ale soacrei sale sarcastice şi rele de gură, tânăra s‑a dus la un vraci, cunoscător al puterii ierburilor.– Ce vânt te‑aduce, frumoaso? – a întrebat acela.– Îmi iubesc soţul, dar nu […]