A demarat Campania de Paști „Un dar pentru Înviere!”

2349

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a fost dat startul Campaniei de Paști pentru persoanele social-vulnerabile „Un dar pentru Înviere!”, organizată de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM.

Cu această ocazie, prin intermediului tinerilor voluntari ai Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” de la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Capitală, au fost distribuite pachete alimentare și daruri primelor familii beneficiare în cadrul campaniei din acest an.

Mai multe familii social-dezavantajate vor beneficia de pachete cu produse alimentare și alte produse pentru necesitățile cotidiene, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Creștinii sunt îndemnați să se implice, donând produse alimentare și igienice familiilor numeroase, copiilor orfani și nevoiași sau oamenilor bătrâni și bolnavi din țară aflați în grija Bisericii și a altor instituții sociale de stat.

Campania socială cu ocazia Sărbătorilor de Paști se va desfășura în perioada lunilor aprilie-mai 2021.

Invităm, de asemenea, toate parohiile, centrele și instituțiile sociale ale Mitropoliei să participe în cadrul acestei campanii, realizând fiecare împreună cu grupul local de voluntari acțiuni în comunitățile parohiale. Pe parcursul campaniei vor fi reflectate evenimentele desfăşurate.

Cei care vor să doneze produse alimentare neperisabile se pot adresa la Centrul Social-Misionar al Mitropoliei din Capitală de pe teritoriul Catedralei Sf. Vineri, str. Grigore Ureche 58 sau pot apela la nr. de telefon: 067223981, [email protected].

Să aducem lumina și bucuria pascală prin darul nostru pe chipul celor mai triști ca noi!

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1243

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, la Catedrala “Nașterea Domnului” din Capitală

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei au fost cinstiţi marți, 22 martie 2022 la Catedrala “Nașterea Domnului” din Capitală. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite a fost oficiată de către Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir având coliturghisitori pe Preacucernicul Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei, precum și […]