Actualitate

Sincere condoleanțe preoților Nicolae, Petru și Ioan Lisnic cât și familiei îndurerate în legătură cu trecerea la cele veșnice a fratelui lor, soț și tată, Alexandru

1637

Alexandru Lisnic s-a născut la 21 februarie 1951 în orășelul Muhino, raionul Shimanovsk, regiunea Amur. Localitate în care erau deportați părinții săi, cântărețul bisericesc Grigore (viitorul preot) și Nadejda Lisnic. Întorși din surghiun în anul 1958, Alexandru a avut posibilitatea să învețe la Școala de opt ani din Gura Căinarului, raionul Florești, apoi continuând învățătura la Colegiul Politehnic din orașul Bălți și în paralel făcându-și studiile și la Școala serală, iar mai apoi a învățat la Universitatea Pedagogică din Bălți. După absolvirea studiilor și-a închinat întreaga viață nobilei profesii de dascăl. În perioada sovietică a avut de suferit din cauza că era fiu de preot. A trecut peste aceste și peste alte greutăți activând în calitate de profesor timp de 47 de ani. A instruit și a educat multe promoții de elevi, activând la Școala Medie din Bălășești și Liceul Teoretic din satul Pepeni, raionul Sângerei. În ultimul său an de viață a căutat mai mult de sănătate, dar a murit subit la 30 ianuarie 2020.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

 


Articole postate de același autor
1158

PS Ioan al Sorocii: Suntem chemați să câștigăm Împărăția lui Dumnezeu

În Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. Preasfinția Sa a explicat în cuvântul de învățătură pilda celor poftiți la cină. „Pilda pe care am ascultat-o astăzi […]