Actualitate

Suedia a interzis vaccinarea obligatorie

8213

În timp ce în Rusia se observă tendința, de altfel reușită, a companiilor farmaceutice străine de a promova introducerea unor vaccinuri suplimentare inutile (de multe ori chiar periculoase pentru sănătate) în calendarul național al vaccinării, făcându-le obligatorii, cea mai prosperă țară din lume nu permite producătorilor de vaccinuri, și nici nu intenționează, să experimenteze pe seama cetățenilor săi.

Suedia a interzis vaccinarea obligatorie, făcând trimitere la „problemele grave de sănătate” și la faptul că astfel s-ar încălca drepturile constituționale ale cetățenilor de a alege modalitatea de tratament după propria decizie.

Parlamentul suedez, pe data de 10 mai a respins 7 înaintări, care ar fi oferit statut de lege vaccinării obligatorii, afirmând că „introducând vaccinarea obligatorie se încalcă Constituția”. Totodată s-a făcut remarca că se observă „împotrivirea în masă (a suedezilor) față de orice formă de obligație în raport cu vaccinarea”. Riksdag-ul (parlamentul) a mai amintit și de „efectele adverse grave care se manifestă destul de des” la copiii vaccinați.

Iată câteva dintre afirmațiile raportului suedez:

,,Federația Națională a Sănătății (FNS) a Suediei a trimis o scrisoare Comitetului și a explicat că legea va încălca Constituția, dacă se va introduce vaccinarea obligatorie, sau anumite vaccinuri obligatorii, după cum susțin reprezentanții mișcării Sofia Arkesten. De asemenea, mulți suedezi au expediat scrisori în parlament și au solicitat politicienilor să respingă înaintările. În parlament, bineînțeles, au observat că în societate se atestă o respingere masivă a oricăror forme forțate în ceea ce privește vaccinarea”.

„FNS a Suediei, de asemenea, remarcă cât de frecvent apar reacțiile adverse foarte grave în raport cu frecvența indicată în prescripțiile vaccinurilor specificate de Asociația Companiilor Farmaceutice mari; în cazul în care un grup de persoane este vaccinat în decursul unui an. Afară de aceasta, este necesar a lua în considerație faptul că fiecare categorie de vârsă va primi vaccinul ROR (rubeolă, oreion și rujeolă) în două etape, astfel încât efectele adverse se dublează. Nu trebuie să uităm, de altfel, că efecte adverse similare sunt specifice și altor vaccinuri.”

„În scrisori, noi chiar am indicat spectrul larg de adauși, găsiți în vaccinuri – substanțe periculoase pentru sănătate și, desigur, contraindicate nou-născuților și copiilor. De asemenea, am adus la cunoștință o listă de cercetări complexe care demonstrează că vaccinarea este o idee nereușită.”

Această decizie a Riksdag-ului suedez este una rațională în comparație cu ceea ce se petrece acum în SUA și în alte țări occidentale. Industria farmaceutică a constrâns mult legislatorii, dictând politica cu ajutorul mass-media cumpărate, pentru a-i face să tacă pe cei care nu sunt de acord.

Robert F. Kennedy Jr. a apărut recent în show-ul lui Tucker Carlson și a dezvăluit „statul mafiot ilegal”, adică înțelegerea celor mai mari companii farmaceutice și afacerea lor „foarte profitabilă” cu vaccinuri.

„Industria farmaceutică este foarte puternică”, a explicat R.F.Kennedy Jr. ,,Companiile farmaceutice oferă 5,4 mlrd de dolari anual surselor mass-media. Ele sunt în stare să controleze discuțiile pe marginea problemelor legate de vaccinare și să închidă gura celor alde mine”.

Răspunzând la întrebarea cum s-a ajuns la asemenea lucruri îngrozitoare, R.F.Kennedy Jr. a menționat că în 1989 Congresul le-a oferit giganților din industria farmaceutică ,,pachetul deplin de drepturi”, în ceea ce privește vaccinurile.

Companiile farmaceutice au devenit lege pentru ele-însele. Acestea pot adăuga componente toxice în vaccinuri, care pot trauma serios copilul dvs., dar dvs. nu le puteți intenta proces de judecată.

,,Este necesar să înțelegeți că regimul vaccinărilor s-a schimbat în jurul anul 1989. Aceste schimbări s-au produs pentru că Congresul, pentru banii industriei farmaceutice, a făcut ceea ce nu mai făcuse pentru vreo altă ramură – a oferit pachetul deplin de drepturi tuturor companiilor producătoare de vaccinuri”.

,,Astfel, indiferent de cercetările eronate care s-au efectuat, indiferent de felul în care se realizează controlul calității, indiferent de componenții toxici din vaccinuri, ori de dauna pe care o produc acestea copilului, dvs. nu le puteți chema la judecată”.

,,Iată de ce nu există niciun fel de mărturii, audiențe de rezonanță, nu sunt procese împotriva companiilor farmaceutice. Brusc, producerea vaccinurilor a devenit o afacere extrem de profitabilă”.

Profiturile enorme într-o ramură necontrolată au determinat faptul că marile companii farmaceutice s-au lansat în competiția de producere a vaccinurilor noi și inutile, pompându-le în nou-născuți, adeseori, înzecit comparativ cu ceea ce a fost anterior.

,,Pentru companiile farmaceutice a început epoca goanei în producerea vaccinurilor noi de spectru larg.”

Dar cu ce preț? Industria farmaceutică, lucrând după reguli proprii – mai precis, în lipsa oricăror reguli, nu ne permite să aflăm acel preț, pe care îl plătește societatea noastră. Președintele Trump demult a solicitat o investigație independententă pentru a determina siguranța vaccinurilor. R.F.Kennedy Jr. face același apel:

„Eu am primit în toată viață 3 vaccinuri, și am fost completamente protejat. Am 69 de ani. Copii mei au primit 69 de doze din 16 vaccinuri. Și multe dintre acestea nu sunt contra bolilor infecțioase. De exemplu, hepatita B, contractarea căreia are loc în urma contactului sexual neprotejat sau prin utilizarea în comun a acelor. De ce dăm acest vaccin în prima zi de viață? Și acest vaccin conține mercur”.

,,Noi dăm asta copiilor?”

,,Noi continuăm să dăm. Mercurul a fost eliminat din 3 vaccinuri, dar rămâne în vaccinurile contra gripei și până în prezent se adaugă în vaccinuri peste tot în lume. Acesta rămâne cel mai puternic neurotoxic, cunoscut omului, care nu este radioactiv.”

„Cum  putem introduce mercurul în copii?” – a exclamat Tucker.

R.F.Kennedy Jr. a adus următorul exemplu:

„Dacă am lua o fiolă cu vaccin și am sparge-o, am fi obligați să luăm măsuri de curățare a încăperii de mercur. Trebuie să părăsiți încăperea. De ce însă se ia și se introduce acest iad direct în copil?”

sursa www.razumei.ru

traducere pentru Altarul Credinţei, Cebanu Ecaterina

 


Articole postate de același autor
4395

În creșterea băieților, încurajați spiritul de inițiativă și curajul

La orele noastre de psihologie, le dăm copiilor un mic test: le propunem să deseneze o scăriţă din zece trepte şi-i rugăm să scrie pe fiecare treaptă câte o calitate a omului. Sus – cea mai importantă, iar jos – cea mai puţin importantă, după părerea lor. Rezultatul este impresionant. Deseori, băieţii adolescenţi menţionează printre trăsăturile cele mai […]