Sfânta Iuliana ‒ drumul spre sfințenie

2444

Iuliana, originară din Nicomidia, fiică a lui African, un om bogat și păgân, a trăit pe vremea când domneau împărații Dioclețian și Maximian, aceștia slujind idolilor. Fiind frumoasă și înțeleaptă, Iuliana a fost logodită cu un bărbat din suita împărătească, pe nume Elevsie. Tânăra însă a amânat nunta, cu motivul de a ajunge la vremea potrivită, dar în taină credea în Hristos și se gândea cum ar putea să scape de logodnicul ei, pentru dragostea de Dumnezeu. I-a cerut lui Elevsie să se facă mai întâi eparh, acesta a reușit după multă vreme și bogății să îndeplinească dorința sfintei. Apoi i-a cerut să se lepede de idoli și să se închine lui Dumnezeu, de va voi să fie mireasa lui.

Mâniindu-se Elevsie, i-a cerut lui African socoteală și, auzind acestea, tatăl Iulianei a încercat și să o ademenească, și să o amenințe, măcar de-ar accepta nunta. Neavând rezultat, a luat-o tatăl său și a bătut-o fără cruțare, călcând-o în picioare, încât abia a mai rămas vie. Apoi a dat-o pe mâna logodnicului ei care, eparh fiind, a gândit să o judece pentru că nu slujește zeilor. Văzându-i chipul strălucitor, s-a îmblânzit Elevsie și iarăși încerca să o convingă să o ia de soție, dar sfânta stăruia în cererea ei ca Elevsie să creadă în Dumnezeu. Atunci, plin de furie, logodnicul ei a poruncit să fie dezbrăcată și întinsă în patru părți, legată cu frânghii și bătută cu vergi, până când ostașii au rămas fără putere. Iar ea răbda cu bărbăție, încât a fost spânzurată de părul capului și a stat așa o parte din zi, de nu i se mai cunoștea chipul.

Apoi i-au ars coastele, subțiorile și șalele cu țepușe de fier înroșite și legându-i mâinile înapoi cu un fier ce le străpungea, a fost aruncată în temniță. Strigând ea către Dumnezeu, s-a prefăcut diavolul în înger de lumină și o îndemna să facă precum spune Elevsie. Dar Iuliana, înțeleaptă și înspăimântată, a cerut Domnului lămurire și s-a auzit glas de sus, întărind-o în nevoințele ei și dând de vileag pe vrăjmaș. Apoi s-au dezlegat minunat legăturile ei și s-a ridicat sănătoasă și în putere. Și a început mucenița a-l lua la întrebări pe diavol până când a mărturisit acesta adevărul și a început sfânta a-l lega și a-l bate, deși era duh nematerial. L-a luat și l-a aruncat într-un loc de gunoaie și, înfățișându-se lui Elevsie, strălucind și împodobită, a început a-i spune acestuia cele întâmplate. Logodnicul ei a pregătit un cuptor cu foc și a aruncat-o pe Iuliana acolo, dar lacrimile ei s-au făcut ca două râuri mari și văpaia s-a stins, fără ca ea să fie vătămată.

Poporul Nicomidiei, peste 600 de oameni, a crezut, astfel, în Dumnezeu, iar eparhul i-a dat pe toți spre tăiere și toți mureau cu bucurie. Pe Sfânta Iuliana a aruncat-o apoi, fără veșminte, într-un butoi cu plumb topit, dar pentru ea era ca o baie minunată, focul arzându-i pe cei din jurul ei. Batjocorit fiind de fecioară, eparhul a început a-și smulge părul și a se zgârâia și a-i huli pe zei, căci nu a putut să o biruie pe sfântă, încât și diavolul din el se spăimânta de muceniță.

Luând-o ostașii, au dus-o la locul de ucidere, iar Sfânta, ca și cum ar merge spre nuntă, și-a plecat cu mare bucurie capul sub sabie și așa tăiată fiind, s-a unit cu Hristos, Mirele pentru care pătimise. Iar o femeie oarecare, Sofia, a luat trupul ei la Roma și după o vreme i-a zidit biserică frumoasă, punând sfintele moaște spre închinare. Pe Elevsie l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, căci în timpul unei furtuni pe mare a fost aruncat într-un ostrov și a sfârșit mâncat de fiare.

 

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
1244

Întrebări de Crăciun

Când se lasă peste sat umbrele de seară, Doi stăini la poartă bat, adăpost să ceară, Dar rămaseră în drum… Tu-i primești acum? Betleemul împietrit, și-a respins Vlăstarul Și-ntr-o iesle l-au primit, boul și măgarul. Loc la han nu mai era. Dar în casa ta? Printre galaxii și sori, îngeri cu solia Vin să spună […]