Unui părinte care a căutat peste tot vindecare pentru fiul său

106
 

Ai căutat peste tot leac pentru el, şi nimic. Oriunde ai auzit de vreun vrăjitor, ai mers la el. Te-ai dus în Bosnia la hogi după talismane. Şi după ce nimic nu ţi-a ajutat, ai chemat, în cele din urmă, şi preotul, însă nici rugăciunea preotului n-a ajutat. Fiul a bolit, a bolit, şi a murit.

Acum, viaţa ţi se pare un lucru fără scop şi fără noimă. Te gândeşti să te sinucizi. Ai făcut rost de otravă, ţi-ai pus-o sub pernă şi toată noaptea te gândeşti şi te răzgândeşti dacă s-o bei sau nu.

O să te întreb şi eu ceva. De ce îl chinui pe Dumnezeu? De ce îl chinui pe Iisus Hristos, Cel chinuit pe cruce pentru tine? El a suferit dureri grele ca să îi mântuiască pe oameni de dumnezeii mincinoşi, de mântuitorii mincinoşi şi de toate puterile întunecate care lucrează prin mântuitorii mincinoşi. Şi totuşi, tu L-ai ocolit pe El, singurul Adevărat, şi ai mers să cauţi ajutor mai întâi la vrăjmaşii Lui, vrăjitori şi descântători.

Apostolul lui Hristos dă următorul sfat: Este bolnav cineva între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l pe el cu untdelemn întru numele Domnului, şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi îl va ridica pe el Domnul (Iacov 5,14-15). Tu ai chemat, ce-i drept, preotul Bisericii ca să se roage pentru cel bolnav, dar când? După ce ai colindat pe la toţi vrăjitorii şi ghicitorii!

După ce L-ai mâniat pe Cel ce singur dă viaţă şi sănătate, ai început să-L rogi. Şi cine ştie cu ce inimă şi cu câtă credinţă! Negreşit, cu inimă îndoită şi cu credinţă puţină. Dumnezeul nostru este grabnic ajutător celor ce cad cu inimă întreagă şi credinţă deplină numai şi numai la El. Dacă cineva se roagă lui Dumnezeu şi dracului, rămâne fără ajutor, fiindcă Dumnezeu nu vrea, iar dracul nu poate să-i ajute.

Sfântul proroc Ilie a zis poporului, care avea inima îndoită: până când veţi şchiopăta de amândouă gleznele voastre? De este Domnul Dumnezeu, mergeţi după El; iar de este Baal, adică idolul satanic, dumnezeu, mergeţi după el (3 Regi 18, 21). Iar când s-a îmbolnăvit regele Ohozia, n-a căutat ajutor la Dumnezeul Cel viu, ci a trimis slugi în Acaron la Beelzebul ca să întrebe dacă se va înzdrăveni. Auzind de aceasta, sfântul Ilie a mers la rege şi a zis: De ce ai trimis soli să întrebe pe Beelzebul, dumnezeul Acaronului, ca şi cum n-ar fi Dumnezeu în Israel să întrebi cuvântul Lui? Pentru aceea, de pe patul pe care te-ai suit nu te vei pogorî, căci cu moarte vei muri (4 Regi l, 16).

Iată, aşa L-ai chinuit şi mâniat şi tu pe Dumnezeu – fie ca El să te ierte. Mulţumeşte-I, însă, că şi pe fiu ţi l-a luat, şi pe tine te-a păzit de sinucidere, de pierderea sufletului. Şi că ţi-a mai lăsat vreme de pocăinţă, încredinţează-te de acum, cu toată inima, doar Lui. Şi dragostea Lui va întări viaţa ta, va lumina cărările tale, iar fiului tău îi va dărui împărăţia cerurilor.

Pace ţie de la Hristos Cel înviat!

Extras din
 
Episcop Nicolae Velimirovici Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi.
 
Scrisori misionare. Bucureşti, 2002, editura Sofia, p.113

Articolul Următor
Articole Asemănătoare
4217

Păcătuim constant, fără ruşine sau durere

La sfârşitul unei singure zile, poate vreunul dintre noi să spună că a împlinit tot ceea ce a avut de împlinit, că şi-a pus în lucrare toate capacităţile, că gândurile şi sentimentele sale au fost ireproşabile, că nu a neglijat niciuna din îndeletnicirile pe care putea şi trebuia să le săvârşească şi că niciuna dintre […]

Articole postate de același autor
67

Dumnezeu ne poate izbăvi de orice suferinţă, boală sau necaz, dacă credem și ne rugăm | Duminica a XXXVI-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În Duminica a XXXVI-a după Cincizecime, zi în care se face și pomenirea Cuviosului Maxim Mărturisitorul, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcop de Neftecamsk și Okteabrsk, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de […]