Şedinţa Comisiei pentru canonizarea sfinţilor din Moldova

1504

Vineri, 2 decembrie 2016, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor din Moldova, a întrunit toţ membrii comisiei sus numite într-o adunare ordinară la reşedinţa Sa de la mănăstirea Hîncu.

Astăzi mebrii comisiei în frunte cu Preasfinţia Sa au cercetat dosarele propuse spre examinarea a Preotului Vasile MACHEDONSCHI, omorât prin împușcare în închisoare, precum și Ieromonahul Vichentie împreună cu mamă-sa Glicheria. Ultimii doi au fost uciși în cel mai bestial mod, după ce ieromonahul nu a permis regimului comunist să-i închidă biserica din s. Tașlîc, r-l Grigoriopol. El a fost găsit în casă cu nasul și limba tăiate și cu numeroase lovituri de cuțit în regiunea capului și a inimii, iar maică-sa – cu 24 de tăieturi pe tot corpul. Ambii aveau scrijelate pe piele semne ale crucii.

Preasfințitul PETRU a transmis tuturor membrilor comisiei care sunt din fiecare eparhie, cîte un membru ca să transmită cu binecuvintarea fiecarui arhiereu eparhiot să se organizeze conferinte întîlniri ca să instaleze plăci comemorative și alte activitati pe tema Înveșnicirea Memoriei Noilor Mucenici si Mărturisitori ai Bisericii noastre . Aceasta hotarire sa luat la Ședinta Consiliului Bisericesc -Obștesc Care a avut loc pe 2 noiembrie 2016 în orașul Moscova la care a luat parte și Preasfințitul Episcop Petru.

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole postate de același autor
3469

Iadul va fi mult mai plin de oameni fără socoteală în muncă decât de leneşi

  E mare păcat lenea! Dar există un păcat, tot în acest sens, mai mare decât lenea. Se numeşte lăcomia la muncă. Pe cât de păcătos este cel ce nu lucreză, pe mai mult păcătos este cel ce lucreză fără dreaptă socoteală, care-şi distruge sănătatea lucrând, care a făcut din muncă un dumnezeu, precum leneşul […]