În această perioadă nu se mai consumă carne (a nu se confunda, deci, cu harți) iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. Saptămâna albă are, de asemenea, și un sens profund pedagogic.
Pe de o parte, această perioadă îl întărește din punct de vedere duhovnicesc, pe credincios, pentru zilele de post care urmează, fie prin cântările de la strană, fie prin ansamblul rânduielilor liturgice specifice acestei săptămâni.
Important de menționat este faptul că, din ziua de miercuri a săptămânii albe și până în miercurea Săptămânii Mari se rostește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – „Doamne și Stăpanul vieții mele”, însoțită de metanii – o altă formă de familiarizare cu nevoinţa pe care o vom săvârşi de-a lungul întregului post.
Pe de altă parte, înțelegem aceste dezlegări și ca pe o pregătire fizică sau trupească a creştinilor pentru postul care va veni. Îngrijindu-se de cele ale trupului, Biserica îi obișuiește pe credincioși cu practica postirii (prin abținerea de la consumul de carne), permițându-le, totuși, să se întărească pentru cele 40 de zile în care se vor osteni, cu produse din lapte, ouă şi peşte. Albul acestor alimente simbolizează haina luminoasă a postului pe care urmează să-l începem.
Săptămâna albă ne mai amintește și de viețuirea primilor oameni în Rai, unde ei nu consumau carne. Consumul cărnii şi al sângelui începe în neamul omenesc abia după momentul căderii în păcat. De aceea, aceste șapte zile sunt și un chip al înălțării, al întoarcerii noastre la starea cea dintâi și în Împărăția Cerurilor.
O altă particularitate a acestei perioade este și faptul că, în zilele de miercuri și vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie, fiind zile aliturgice.
Autor: Cătălin Acasandrei
Sursa: doxologia.ro
