Сând aveam de făcut ceva important, doream să am binecuvântarea Părintelui, ca să nu greşesc. De aceea în astfel de situaţii de multe ori îi telefonam adesea.
Într-o seară, în timpul unei astfel de convorbiri, nu mi-a spus nimic, ci numai s-a referit la iubirea şi la pronia lui Dumnezeu. Mi-a spus de mai multe ori fraza aceasta: „Există pronie, există pronie, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă şi să stai sub ea”.
Cuvintele îi erau clare, cu o pronunţie rară şi curată. La sfârşit mi-a zis:
– Aşa cum vorbim noi acum la telefon, aşa să vorbeşti cu Dumnezeu, ca şi cum ai ridica receptorul, să-I spui ce vrei pe direct. Să ai totdeauna linia deschisă, să nu rupi niciodată firul acesta.
Toate din viaţa noastră voia să le orienteze astfel încât să aibă neîncetat legătură cu Dumnezeu.
Aveam o nelinişte adâncă la gândul că Părintele este bătrân şi o să moară. I-am spus aceasta la telefon:
– Părinte, sunt foarte tristă.
Cu nedumerire mă întrebă de ce şi ce este ceea ce mă răneşte.
– Părinte, sunt tristă că o să muriţi şi o să rămân singură; ce voi face eu?
– Te înţeleg, dar lucrurile nu stau aşa. La un moment dat omul se maturizează, ştie multe şi întâmpină lucrurile cu vitejie. Ia hotărâri singur şi nu greşeşte. Rugăciunea trebuie să aibă locul cel dintâi în viaţa noastră şi toate vor merge bine.
Dumitra V. Daviti, Amintiri despre Stareţul Sofronie de la Essex, tipărită cu binecuvântarea Presfinţitului Laurenţiu Episcopul Caransebeşului, traducere din limba elenă de Caliopi Crâsnic, Mănăstirea Piatra-Scrisă, jud. Caraş Severin, 2002, p. 100-101
