Actualitate

Să sporim în sfinţenie!

115

Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a mirenilor, aceasta trebuie să fie: să sporim în sfinţenie. Să nu stagnăm. Capitalul cel mai mare, cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic pentru drumul nostru este sfinţenia!

Sfânt este Dumnezeu şi întru sfinţi se odihneşte. Omul sfânt nu oboseşte pe nimeni, ci dă bucurie, odihneşte, străluceşte, iradiază atât în interior, cât şi în exterior. Cel care urmăreşte sfinţenia, nu se oboseşte nici pe sine, nici pe duhovnic şi nici pe altcineva. Niciodată nu zice „nu”, ci întotdeauna zice: „Să fie binecuvântat!”.

Orice ar întâlni, fie neputinţă, fie scăpări şi căderi sau muncă grea, sufletul sfânt pe toate le depăşeşte. Greutăţile şi eventualele dureri ale trupului îi dau ocazia să-şi sporească sfinţenia. Sufletul sfânt odihneşte pe cei din jurul lui, fiindcă el e într-o legătură continuă cu Dumnezeu, neîncetat şi fără oprire vorbeşte cu Dumnezeu. De acolo ne extragem cu toţii puterile, din izvorul harului, de la Preadulcele nostru lisus. Preasfântul Dumnezeu este Cel care ne-a chemat şi pe noi la sfinţenie.

Din Părintele Eusebiu GiannakakisSă coborâm cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 34-35


Articole Asemănătoare
1

Izvorul Tămăduirii – Cuvântul Părintelui Sofian Boghiu

Fraţi creştini, Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului — Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul […]

Articole postate de același autor
309

Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei și-a sărbătorit Hramul

Catedrala Arhierească „Sf. Irh. Nicolae” din oraşul Orhei a fost neîncăpătoare marţi, 19 decembrie 2017, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să-l cinstească pe Sfîntul Nicolae, Ierarhul Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni, ocrotitorul acestui sfînt locaş. Cu prilejul hramului, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, […]