Suntem purtători de Duh Sfânt – neglijăm sau sporim harul?

3762

Sunt oameni care, din punct de vedere duhovnicesc, se situează la un nivel atât de jos, încât se aseamănă animalelor. Dar sunt și oameni care duc o viață spirituală deosebită. Astfel de oameni sunt purtători de Duh Sfânt fiindcă omul, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a primit de la Acesta suflarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt locuiește și lucrează în noi în timpul vieții noastre. Și tot ce se petrece în mintea și inima noastră are legătură cu viața sufletului.

Tot ce gândim, simțim, creăm, dorim, lasă o urmă neștearsă în sufletul nostru și influențează viața duhovnicească a fiecăruia dintre noi. Și dacă viața noastră, gândurile și dorințele ne sunt îndreptate spre ceea ce este sfânt, bun, mare și adevărat, atunci duhul nostru tot mai mult și mai mult sporește și primește o deosebită putere asupra sufletului și a trupului.

 

(Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010, pp. 332-333)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1839

Sfânta Cuvioasă Parascheva – O tinerețe închinată lui Hristos – Înregistrare din cadrul Serilor Duhovnicești USM

Miercuri, 27 octombrie, ora 19:00, în ziua prăznuirii Sfintei Parascheva, în cadrul Serilor duhovnicești USM, a avut loc o întâlnire de suflet cu tema ”Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva – O tinerețe închinată lui Hristos”. Invitatul întâlnirii, Protosinghel Maxim Vlad, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța și slujitor al Catedralei Arhiepiscopale ”Sfinții Apostoli […]