Cred că trebuie să înţelegem mai profund şi mai viu cuvântul Bisericii noastre şi intuiţiile celorlalţi. Să înţelegem pe cel care este în faţa noastră în măsura în care el e cinstit în faţa Domnului şi în ce măsură înverşunarea lui (dacă este vorba de aşa ceva), care ne doare, este provocată şi de păcatele noastre.
Cred că nu trebuie să ne speriem atât nici de sectanţi, nici de catolici, nici de uniaţi etc, cât de păcatele noastre. Noi să fim şi să rămânem drepţi în faţa lui Dumnezeu, cu dreptatea lui Dumnezeu, dreptate care se traduce în iubire; şi cu iubirea putem birui toate încercările. Mult mai multă putere are cel care pare slab, având dragoste.
Dar trebuie să cunoaştem şi lucrul în care să fim inflexibili. De exemplu, Mântuitorul, la întrebările lui Caiafa, nu răspundea deloc (Matei 26, 63-64). A dat un singur răspuns şi, omeneşte vorbind, acesta era exact cuvântul pe care nu trebuia să-l rostească, dacă voia să nu fie răstignit. Dar El, de bunăvoie, a rostit acest singur cuvânt, care i-a pecetluit soarta, căci voia răstignirea pentru mântuirea omului. Un singur lucru n-a vrut să rămână ascuns şi nu Se sinchisea de mărturiile false. Când L-au întrebat dacă El este Fiul lui Dumnezeu, a răspuns: „Eu sunt” (Matei 26, 63-64). Cred că şi noi, paralel cu aceasta, nu trebuie să ne înfricoşăm de insistenţele prozelitiste, catolice şi protestante, ci, cu mijloacele Bisericii, rugăciunea, poruncile, între altele iubirea de vrăjmaşi şi înţelegerea faţă de om, să arătăm adevărul Ortodoxiei. Pentru că, după cum spunea cineva, „Ortodoxia nu convinge, ci seduce”. Te-a atras. Ţi-a sedus inima. Aceasta este arma cea mai mare a noastră. Iubirea care poate seduce, fiindcă omul este chipul lui Dumnezeu. Şi ştim că „dragostea nu piere niciodată” (I Corinteni 15, 8).
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 112-113)
