Am cunoscut o tânără care avea mare evlavie la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Ea mi-a povestit că, odată, stând de vorbă cu soacra doamnei la care lucra, i-a zis că ar dori să meargă şi ea la Sinai, la moaştele Sfintei Ecaterina. Atunci acea doamnă a început să râdă şi i-a zis:
– Cum poţi să mergi tu acolo, deoarece nu ai nici bani, nici acte. Asta ar fi imposibil!
– Dacă vrea Maica Domnului şi Sfânta Ecaterina, mă ia pe sus şi ajung acolo fără bani şi fără acte. Cine merge acolo primeşte ca binecuvântare un inel şi dacă o să vrea sfânta, o să mă ajute şi pe mine, a zis ea.
În ziua următoare era 25 noiembrie, ziua Sfintei Ecaterina. Tânăra s-a dus la biserică împreună cu soacra doamnei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, vede că se apropie de ea o femeie tânără, îmbrăcată simplu şi modest, o priveşte cu blândeţe şi-i zice:
– Ştiu dorinţa ta şi ştiu că doreşti să ai acest inel, şi Dumnezeu vrea…
Nu a mai continuat, ci i-a pus pe deget un inel şi a dispărut fără urmă, deoarece venise şi doamna respectivă să vadă ce se întâmplă.
Fata, luând inelul, simţea că pluteşte de bucurie. Apoi, ridicându-şi privirea şi vrând să-i mulţumească femeii necunoscute, nu a mai văzut-o; dispăruse. A căutat-o prin toată biserica, dar nu a găsit-o. Atunci şi-a dat seama că a fost Sfânta Ecaterina. Soacra doamnei, văzând aceasta, a rămas fără grai, nemaiîndrăznind să zică ceva.
Pe inel scria: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.
Extras din „Povestiri duhovniceşti”, Monah Pimen Vlad, Editura Bunavestire, Bacău, 2006
