Actualitate

Defăimarea preotului

16267

In ultima vreme, defaimarea slujitorilor Bisericii Ortodoxe a luat proporții masive. Nimeni însă nu vorbește despre consecințele acestor acte. Iată în rândurile de mai jos o povestire, pe care vă recomandăm să o cititi cu mare atenție:

În Pireu, cu destui ani în urmă, un preot a fost caterisit și pentru că avea o dublă pregătire, a lucrat după aceea ca profesor. Desigur a cerut transferul, și a plecat în altă parte. De sărbători venea în Pireu ca să-i vadă pe ai săi și pe prieteni. O doamnă l-a recunoscut și i-a zis alteia:

- Îl cunoști? A fost preot ”și l-au tuns”, l-au caterisit.

Cealaltă când a auzit, fiind și slabă de minte, când fostul preot a trecut pe lângă ea, ”i-a pus coarne” și s-a strâmbat în spatele lui.

N-a trecut un an, și femeia a murit și au înmormântat-o în Cimitirul Învierii. S-au încheiat trei ani (n.n. acesta era termenul legal acceptat pentru deshumare), după care au deshumat-o, și au găsit-o putrezită, în afară de mâini care erau întregi, de parcă atunci ar fi fost puse în mormânt și negre ca și cum ar fi fost vopsite, cu unghii mari cumplite la vedere.

Au chemat pe preotul cimitirului care i-a făcut slujbă și i-a citit rugăciunile de iertare de trei ori, dar nu s-a întâmplat nimic! Atunci l-au înștiințat pe mitropolitul Hrisostom, care a venit imediat, și-a pus epitrahilul și omoforul și a citit rugăciunea arhierească de iertare, dar tot nu s-a întâmplat nimic.

Printre rudele și cunoscuții care se sflau la deshumare era și doamna aceea care-i arătase moartei pe preotul caterisit. Era vecina ei și rudă mai îndepărtată. Aceasta se gândea:

- Ceva păcate trebuie să fi făcut mâinile, dacă acestea n-au putrezit. Și și-a adus aminte de acea întâmplare, a priceput care este cauza și a povestit mitropolitului.

Acesta a dispus să-l găsească imediat pe acel preot caterisit. Pentru că aceasta se întâmpla în perioada vacanței școlare, l-au găsit în Pireu. În după-amiaza acelei zile, el a mers cu mitropolitul la cimitir. Între timp separaseră oasele moartei, iar mâinile le puseseră într-un colț.

Mitropolitul l-a pus în temă pe fostul preot și i-a zis:

- Vino să vezi, fiule, harul preoției nu te-a părăsit, ci a rămas lipit de tine. Iart-o, spune ”Dumnezeu s-o ierte”, atinge-ți mâinile de mâinile ei și minunea se va întâmpla. Când preotul a rostit acele cuvinte și i-a atins mâinile, ele s-au făcut țărână.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005


Articole Asemănătoare
17562

Binele se intoarce la cel ce-l face

Un tânăr șomer s-a trezit într-o dimineață și a mers să își verifice buzunarele pantalonilor. Tot ce a găsit au fost câțiva dolari. El a hotărât să îi folosească pentru a își cumpăra ceva de mâncare… și apoi ce va vrea Dumnezeu. Era prea mândru pentru a merge la cerșit, considera că doar oamenii slabi […]

Articole postate de același autor
2125

Buchet de colinde la Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului

În urma unui concert caritabil susținut de grupul coral bărbătesc ”Gnosis” la biserica USM s-au adunat mai multe bunuri pentru centrele și beneficiarii Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului. Astăzi, 10 ianuarie, câțiva tineri din acest grup, în frunte cu dirijorul Serghei Crudu, însoțiți de către preotul Octavian Moșin de la capela universitară, au colindat […]