Despre tăcere, spunea Părintele Paisie Olaru:
‒ Să ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului, Care zice: „Pentru tot cuvântul deșert vom da seama în ziua Judecății”; iar un sfânt părinte zice că „de câte ori am vorbit, m-am căit”. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorba deșartă și învățăm a ne ruga. Părinții noștri vorbeau „șapte vorbe pe zi”, cum se spune, dar cu inima și cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morții și ziua Judecății, încet-încet dobândim darul tăcerii și al rugăciunii. Să ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: „Pune, Doamne, pază gurii mele și ușa de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Psalm 140, 3).
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhimandritul Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 733)
