Simpozionul științific național „Biblioteca Națională – liant dintre patrimoniul cultural și educație”

167

În perioada 15-16 octombrie 2020, Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a organizat Simpozionul științific național „Biblioteca Națională – liant dintre patrimoniul cultural și educație”.

Evenimentul a avut ca scop de a valorifica și de a promova patrimoniul cultural național, de a pune în lumină rolul învățământului teologic basarabean din secolul al XIX-lea, care contribuie la dezvoltarea patrimoniului cultural și la cultivarea valorilor spirituale.

Lucrările Simpozionului au avut loc în incinta blocului 2 al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, una din cele 3 clădiri al Seminarului Teologic deschis la Chișinău în 1814, de către Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni.

În cadrul Simpozionului au fost abordate ariile tematice referitoare la rolul școlii teologice din Basarabia în cultivarea valorilor spirituale și personalitățile de vază care au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural în sistemul educațional basarabean.

Biserica întotdeauna a promovat cultura și educaţia, a susţinut şi continuă să susţină formarea intelectuală şi cea spirituală a generaţiei tinere în şcoli, universităţi, biserici şi mănăstiri. Educaţia moral-spirituală nu ar avea niciun impact fără cea mai mare şi mai citită carte din lume: Cartea cărţilor, Biblia sau Sfânta scriptură. Această carte trebuie sa fie de căpătâi pentru fiecare casă, se spune în mesajul Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir, transmis de preotul Maxim Melinti, doctor în istorie, în cadrul simpozionului.

Directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, a menţionat: „Ne-am gândit că ar fi frumos astăzi, într-o toamnă a anului 2020, pe de o parte văduvită de comunicare, socializare, dar totodată noi, cei care stăm la straja cuvântului şi al cărţii, ne vom strădui să punem în valoare ce avem mai sfânt şi scump: credinţa noastră creştin-ortodoxă, învăţământul creştin ortodox din Moldova şi rădăcinile lui”, a remarcat Elena Pintilei.

Preotul Octavian Moşin, conferenţiar universitar, s-a referit la capela „Întâmpinarea Domnului” de pe teritoriul Universității de Stat, un edificiu ridicat în 1880. „Spre acest sfârşit de vară, a împlinit 140 de ani de când a fost construit. Acest sfânt lăcaş este unul neordinar. De ce se înscrie printre cel 15 edificii de cultură din municipiu care intră în patrimoniul naţional? Observăm că este o clădire neordinară, este împrejmuită de câteva blocuri de studii care apar concomitent cu construcţia bisericii”, a spus preotul.

Potrivit lui Octavian Moşin, complexul „a născut mulţi teologi”. Iniţial trebuia să fie scoală spirituală, ulterior, în perioada interbelică, trece în seminar. „După 1990 încoace, când se redeschide Facultatea de Teologie, care a fost închisă pe o scurtă perioadă de doi ani (din 1991 – 1993), până în 2005 a fost capela Academiei de Teologie Ortodoxă, iar de atunci încoace, pe parcursul ultimilor 15 ani este capela tuturor tinerilor. Este o biserică a tinerilor în speţă. Și acum tinerii cercetători, oamenii care îşi fac studiile la USM, manifestă diverse preocupări în domeniul teologiei”, a precizat Octavian Moşin.

Despre rolul învățământului, îndeosebi cel teologic, la dezvoltarea patrimoniului cultural și cultivarea valorilor spirituale au vorbit şi alţi preoţi, profesori, cercetători şi bibliotecari.

A doua zi, participanții simpozionului a adus omagiu Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni, în cadrul pelerinajului la Mănăstirea Căpriana. La vechea mănăstire, pelerinii s-au închinat la sfintele moaște ale ierarhului și au săvurat discursurii moral-spirituale ghidate de maestrul Iulian Filip alături de părintele Maxim Melinti.

La finalul Simpozionului, părintele Maxim Melinti a adus mulțumiri din partea Bisericii, organizatorilor, participanților și oaspeților acestui forum: Sperăm că evenimentul va deveni o piatră de temelie a unei colaborări frumoase dintre Biblioteca și Biserică, care va contribui la promovarea spiritualității, culturii, învățământului și a patrimoniului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
812

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana (9/22 septembrie)

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta […]