Prăznuirea Soborului Sfîntului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului Ioan, la Catedralei ”Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1898

Miercuri, 20 ianuarie 2021, Biserica Ortodoxă a făcut prăznuirea Soborului Sfîntului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului Ioan, cel mai mare dintre profeți, glasul care strigă în pustie „gătiți calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeiești, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptății, ca un înger pămîntesc și om ceresc, care stă la granița dintre cer și pămînt și unește Vechiul și Noul Testament.

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Catedralei ”Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, unde, în fruntea soborului slujitorilor sfîntului locaș, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

Sursa: eparhia-edinet.md

 


Articole postate de același autor
2450

Ai văzut brazii ce cresc pe stânci?

Copacii aflați în locuri neînsorite și ferite de vânturi poate că par falnici; sunt însă neputincioși și sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantați în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor și zăpezilor, devin mai tari decât fierul. Așa și cu trupurile care […]