Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor.
Primul își dorea să fie învrednicit cândva să devină un cufăr de preț, sculptat și cioplit frumos, care să poarte înlăuntrul lui o comoară de mult preț. Aceasta era viziunea și visul lui.
Al doilea copac voia să fie învrednicit să ajungă, în mâinile unui bun constructor de corăbii, o mare corabie puternică și frumoasă, maiestuoasă, care să ducă împărați și înalți dregători, care să ducă în călătorie persoane înalte.
Al treilea copac a zis că singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi să devină cel mai înalt copac din pădure și cel mai puternic, așa fel încât oamenii care vor vedea înălțimea lui pe vârful dealului să se gândească la cer și la Dumnezeu.
Anii au trecut. Și lucrurile au luat o altă întorsătură. Au venit tăietorii de lemne.
Și au tăiat primul copac. Și în timp ce el plănuise și dorise să devină un cufăr de preț sculptat frumos pentru comori, tăietorul de lemne a făcut din el un biet vas pentru tainul animalelor, iesle pentru paiele dobitoacelor.
Al doilea copac, care voia să devină o corabie impunătoare care să ducă împărați, a devenit o corăbioară de pescuit pe care niște pescari săraci și-au agonisit-o pentru pescuit.
Al treilea copac care voia să devină cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un dulgher și l-a pus în hambarul său.
Alți ani au trecut. Și copacii dezamăgiți de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat încă și de visele lor.
Totuși într-o zi, un bărbat și o femeie au venit în staul unde era ieslea aceea de lemn și acolo femeia născu un băiețaș pe care l-au pus în ieslea făcută din primul copac. Era Iosif și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Și au pus în ieslea aceea de lemn nu doar diamante și aurării, ci pe Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așa a fost învrednicită această iesle să primească înlăuntrul ei Comoara Comorilor, pe Însuși Dumnezeu.
În micuța corăbioară – care a fost făcută din al doilea copac – după mulți ani au intrat niște pescari. Unul dintre ei ostenit S-a întins să doarmă. Au ieșit în larg. Și s-a stârnit mare furtună. Și biata corăbioară nu era destul de puternică să țină și să înfrunte valul. Atunci ceilalți pescari L-au trezit pe Cel ce dormea. Și atunci Acela S-a trezit. Și a certat marea furtunoasă: „Taci, liniștește-te”. Și pe mare s-a făcut îndată pace. Era Hristos cu ucenicii Săi pe lacul Ghenizaret. Așa și cel de-al doilea copac, care își dorise atât să devină o corabie mare, care să ducă dregători înalți și împărați, a fost învrednicit să ducă pe Împăratul Împăraților, pe Însuși Hristos cu dregătorii Lui – Apostolii!
Și al treilea copac, care era în hambarul dulgherului într-o zi l-au luat și au făcut din el o cruce înaltă. Și pe această cruce au răstignit pe Hristos. În așa fel acest copac a devenit mult mai înalt decât ceea ce își dorise el. A ajuns la cer și la Dumnezeu! A devenit cum spunem noi într-un tropar „deopotrivă cu cerul”.
În final, fiecare copac din povestea noastră, a dobândit nu numai ceea ce a voit și a râvnit, ci fără de asemănare mai mult. Totuși nu în modul în care și-au închipuit ei și au plănuit.
Această poveste ne spune:
Nu știm care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Trebuie totuși să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este întotdeauna de mii de ori preferabil și mai de folos pentru noi.
Noi trebuie să visăm. Pentru bine. Trebuie totuși și să nu uităm că adeseori lucrurile nu au evoluția pe care am dori-o noi și că Dumnezeu rânduiește și împlinește toate mai bine decât ne-am putea noi închipui.
Să avem credință și încredere în Dumnezeu.
sursa doxologia.ro
