Actualitate

Pericol sever de ruinare: Să salvăm ce a mai rămas din biserica veche din satul Vulpești, raionul Ungheni

1451

În aprilie 2022, am publicat un material intitulat Lăcașe sfinte în proces de ruinare, în care am redat situația unor biserici abandonate și aflate în proces de ruinare. Bisericile de lemn din R. Moldova sunt pe cale de dispariție, pe când cele de zid mai supraviețuiesc indiferenței oamenilor. Una dintre bisericile în proces foarte grav de ruinare este biserica veche din localitatea Vulpești, raionul Ungheni, despre care am aflat recent.

Construită din cărămidă în anul 1866 a servit drept lăcaș de închinăciune pentru credincoșii din localitate, dar și pentru cei din satele învecinate. Timp de aproape jumătate de secol, slujitor al bisericii din Vulpești a fost preotul Avacum Popovici, fiind în serviciu de la 1898.

La data de 1 aprilie 1948, autoritățile bisericești îl numesc pe preotul Vasile Muduc, slujitor la biserica din localitatea Unțești, Ungheni, cu deservirea bisericilor din Vulpești și Valea Roșca. Se pare că, părintele Vasile Muduc a fost ultimul slujitor al bisericii din Vulpești, transferat în 1950, la biserica din satul Scumpia, raionul Sculeni.

În anul 1959, preotul Nicolae Ciumaș, de la biserica din Cetireni, Ungheni, a fost sancționat de către autoritățile civile pentru colectarea de semnături și mijloace bănești pentru deschiderea bisericii din Pârlița și pentru organizarea unui consiliu bisericesc la Vulpești, cu scopul colectării mijloacelor financiare pentru reparația bisericii. Locașul sfânt avea nevoie de o reparație capitală și dacă nu s-a intervenit la timp, încetul cu încetul, clădirea bisericii a început să se ruineze. În prezent biserica se află într-un proces sever de ruinare.

La Vulpești, în 2001-2009 a fost construită o altă biserică. Se spune că în localitățile unde mai avem biserici abandonate, aflate în proces de ruinare, fiind socotite ca ocrotite de stat, credincoșii împreună cu preotul nu pot iniția lucrări de conservare sau de restaurare a edificiilor. Pe de altă parte, Ministerul Culturii nu întreprinde nimic motivând că nu dispun de mijloace financiare. Între timp, din cauza intemperiilor, lăcașele sfinte abandonate sunt supuse ruinării.

(Protoiereu Ioan Lisnic)

Sursa: protioanlisnic.blogspot.com


Articole postate de același autor
1287

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sf. Prooroc Ioan Botezătorul din sect. Botanica al capitalei

În Duminica a X-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în parohia Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul Domnului din sect. Botanica al capitalei. Duminică, 21 august 2022, a fost oficiată prima Sfântă Liturghie de către un Ierarh în această biserică, la […]